Politistii de frontiera romani au contribuit decisiv la prinderea lui Viktor Bout

In urma activitatilor de cooperare cu Drug Enforcement Administration (D.E.A.) din S.U.A., care au condus la retinerea, in luna iunie 2007, a lui Monzer Al Kassar - cautat pentru savarsirea unor acte de terorism, politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane au fost solicitati de autoritatile americane pentru a fi sprijinite in identificarea si retinerea unuia dintre cei mai mari traficanti de armanent din lume - Viktor Bout.

Astfel, timp de doua saptamani de zile, ofiteri din cadrul Directiei de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere - I.G.P.F., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au desfasurat actiuni specifice informativ-operative in vederea localizarii traficantului si probarii actiunilor sale ilegale de trafic international de armament.

Alaturi de colegii de la D.E.A., veniti in Bucuresti, politistii de frontiera romani au stabilit mai multe variante de actiune pentru prinderea lui Bout despre care existau informatii ca ar fi interesat sa se intalneasca cu niste "beneficiari de armanent" (cetateni straini), inclusiv in Romania. In acest sens, sub coordonarea procurorilor, au fost monitorizate discutiile purtate intre Bout, unul dintre "locotenentii" sai si investigatorii sub acoperire cu privire la efectuarea unui transport de arme in Columbia (in valoare de 5 milioane $), incercandu-se, totodata, "atragerea" lui in tara noastra pentru a fi retinut.

Din investigatii, a rezultat ca armele urmau a fi procurate si vandute de traficantul Viktor Bout gruparii F.A.R.C. (Fortele Armate Revolutionare Columbiene).

Probele obtinute in urma activitatilor informativ operative desfasurate in Romania, cu sprijinul Politiei de Frontiera Romane, au condus la arestarea si incriminarea lui Viktor Bout pentru savarsirea infractiunii de conspiratie si asociere in vederea traficarii ilegale de armanent catre organizatii teroriste straine.

Viktor Bout, cautat de Interpol pentru ca a incalcat embargourile O.N.U. privind comertul cu armament din mai multe tari, a fost retinut astazi, 06.03.2008, la Bangkok de politia thailandeza in baza mandatului de arestare american.

Autoritatile americane au transmis multumiri institutiei noastre pentru profesionalismul de care au dat dovada politistii de frontiera cu ocazia implicarii in caz.

Anexa:

Comunicatul de presa al procurorilor americani.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe