In acest sfarsit de saptamana, politistii de frontiera aradeni au depistat cinci persoane, un cetatean din Azerbaidjan, unul din Serbia si trei din R. Moldova, care intentionau sa iasa ilegal din Romania, folosindu-se de acte de identitate false.
In data de 14.07.2007, in jurul orei 20.00, la
P.T.F. Nadlac - judetul Arad, s-au prezentat pentru a iesi din
tara, cu un microbuz, doua persoane, o femeie si un barbat, care
s-au legitimat cu doua carti de identitate bulgaresti.
Lucratorii nostri au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea
documentelor prezentate si le-au verificat cu ajutorul aparaturii
tehnice din dotare, constatand ca acestea sunt falsificate.
In urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport,
politistii de frontiera au gasit doua pasapoarte, unul eliberat de
autoritatile sarbe pe numele Nebi K., in varsta de 18 ani iar altul
de cele din Azerbaidjan, pe numele de Gulnar U., in varsta de 44 de
ani. In urma verificarilor, s-a stabilit, documentele gasite
apartin celor doua persoane care au prezentat actele bulgaresti
false.
Lucratorii nostri au efectuat cercetari si au stabilit ca cele doua
persoane au intrat legal in tara prin P.T.F. Giurgiu, in baza
pasapoartelor nationale, in aceeasi zi.
Cei doi au declarat ca actele bulgaresti false le-au obtinut de la
un cetatean bulgar, in schimbul sumei de 500 de euro, fiecare, si
intentionau sa mearga in Belgia, pentru a-si gasi locuri de
munca.
In aceeasi zi, in jurul orei 13.00, la P.T.F.
Turnu, s-au prezentat pentru a iesi din tara doi barbati - un
cetatean roman si unul macedonean - si o femeie care s-a legitimat
cu o carte de identitate romanesca.
Din verificarile efectuate de lucratorii nostri, s-a constatat ca
femeia nu este aceeasi cu cea din fotografia aplicata in document.
Cea in cauza a recunoscut ca este cetatean R. Moldova si se
numeste, in realitate, Tatiana T., in varsta de 18 de ani.
Referitor la documentul fals, tanara a declarat ca il are de la cei
doi barbati - Abas B. si Budemir A. - care l-au cumparat de la o
persoana ale carei date de identitate nu le cunosc, in schimbul
sumei de 300 euro. Cei doi barbati au declarat ca sunt prieteni ai
mamei tinerei si intentionau sa insoteasca in Franta, la familia
sa.
Azi dimineata, in jurul orei 04.00, la P.T.F.
Nadlac, s-au prezentat pentru a iesi din tara doua femei, care s-au
legitimat, la controlul de frontiera, cu doua carti de identitate
romanesti.
Politistii de frontiera au avut suspiciuni in legatura cu
autenticitatea documentelor prezentate, fapt pentru care au facut
verificari suplimentare cu aparatura din dotare, constatand ca
acestea sunt false.
Din cercetari s-a stabilit ca tinerele sunt din R. Moldova, se
numesc Ludmila L., in varsta de 24 de ani si Ana M., in varsta de
22 de ani. Cele doua au intrat legal in Romania, prin PTF Albita,
in baza pasapoartelor nationale, in urma cu 10 zile.
Tinerele au declarat ca a obtinut actele romanesti false de la o
persoana a carei identitate nu o cunosc, in schimbul sumei de 500
euro, fiecare. Cu ajutorul documentelor false, moldovencele
intentionau sa ajunga in Italia, unde sperau sa-si gaseasca locuri
de munca.
Politistii de frontiera aradeni le-au intocmit celor cinci persoane care au prezentat documente false actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de tentativa la trecerea ilegala a frontierei de stat, iar celor doi barbati care o insoteau pe Tatiana T., pentru complicitate la uz de fals si la tentativa de trecere ilegala a fronterei, urmand sa fie prezentati procurorilor pentru luarea masurilor legale ce se impun.