Pistol cu gaze descoperit ascuns într-un autoturism la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat – judeţul Dolj au descoperit într-un autoturism condus de un cetățean român, un pistol cu gaze și 2 cutii cu cartuşe pentru acesta, nedeclarate la controlul de frontieră.

În data de 20.08.2018, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – I.T.P.F. Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră cetățeanul român B.C., în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în România.

Acţionând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit, ascunse în portbagaj, un pistol cu gaz sub presiune, marca EKOL SPECIAL 99 și 2 cutii din plastic ce conțineau câte 10 cartuşe cu gaz, de calibru 9 mm.

Cetățeanul român a declarat faptul că a achiziționat arma neletală şi cele 20 de cartuşe din Bulgaria și nu cunoștea faptul că este necesară o autorizaţie pentru deţinerea unei astfel de arme.

În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră au procedat la ridicarea armei și a muniției, iar în cauză au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Pistol cu gaze descoperit ascuns într-un autoturism la P.T.F. Calafat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe