Peste 4.000 de poliţişti de frontieră, la datorie în minivacanța de Sf. Maria

Având în vedere că în minivacanța de Sfânta Maria, mulți cetățeni români călătoresc în afara granițelor ţării, în perioada următoare se preconizează  o creștere a traficului în punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria și Bulgaria.

În acest sens, Poliția de Frontieră Română continuă să aplice masurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpului de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Astfel, în această perioadă, peste 4.000 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

Menţionăm că la frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări:

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, recomandăm participanţilor la trafic utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Astfel, la frontiera româno-ungară sunt operaţionale 11 puncte de trecere cu specific rutier:

  • pe raza jud. Timiş:
    • P.T.F. Cenad - Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:
    • P.T.F. Nădlac - Nagylak
    • P.T.F. Nadlac II - Csanadpalota
    • P.T.F. Turnu - Batonnya
    • P.T.F. Vărşand - Gyula
  •  pe raza jud. Bihor:
    • P.T.F. Salonta - Mehkerek
    • P.T.F. Borş - Artand
    • P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany
    • P.T.F. Săcuieni - Letavertes
  •  pe raza jud. Satu Mare:
    • P.T.F. Urziceni - Vallaj
    • P.T.F. Petea - Csengersima

La frontiera româno-bulgară sunt 11 puncte de trecere ale frontierei cu specific rutier:

  • pe raza jud. Giurgiu:  
    • P.T.F. Giurgiu - Ruse
  • pe raza jud. Constanţa:
    • P.T.F. Vama Veche
    • P.T.F. Ostrov - Silistra
    • P.T.F. Negru Vodă - Kardam
    • P.T.F. Lipnița - Kainardja - pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00
    • P.T.F. Dobromir - Krushari - pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00
  • pe raza jud. Dolj:
    • P.T.F. Bechet - Orjahovo (Bac)
    • P.T.F. Calafat - Vidin
  • pe raza jud. Teleorman:
    • P.T.F. Turnu Magurele - Nicopol (Bac)
    • P.T.F. Zimnicea-Svistov (Bac)
  • pe raza jud. Călăraşi:
    • P.T.F. Călăraşi/Chiciu (Bac)

De asemenea, pentru evitarea aglomerărilor şi pentru scurtarea timpului de control, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție, pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, aplicaţia Trafic On-line care prezintă  situația traficului in punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp.

Statistica anului trecut la frontieră

Anul trecut, în perioada minivacanței de Sf. Maria (14-19.08.2018), frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 1.583.000 de persoane, cetățeni români și străini, dintre care  697.000 pe sensul de intrare în ţară şi 886.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 314.600 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte situația statistică pe puncte de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de peste 242.000 persoane, urmat de  P.T.F. Nădlac II cu peste 174.500 persoane şi P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 120.000 persoane. Totodată, la frontiera cu Bulgaria traficul cel mai intens s-a înregistrat prin P.T.F. Giurgiu (110.600 persoane) şi Vama Veche (81.000 persoane).

  • Peste 4.000 de poliţişti de frontieră, la datorie în minivacanța de Sf. Maria

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe