Peste 4 km. de plase de pescuit interzise prin lege, confiscate de politistii de frontiera tulceni

In ultimele 24 de ore, politistii de frontiera tulceni, in cooperare cu agenti A.N.P.A., au confiscat 4,250 km. de plasa de pescuit tip monofilament - a carei detinere este interzisa prin lege si 260 kg. peste braconat.

Ieri, 11.03.2009, politistii de frontiera din cadrul I.J.P.F. Tulcea, in cooperare cu reprezentanti ai Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura (A.N.P.A.), au organizat o actiune pe linia prevenirii si combaterii braconajului piscicol, in zona localitatii Somova si pe lacul Sinoe.

Cu aceasta ocazie, au fost depistate trei persoane - cetateni romani - cu varste cuprinse intre 20 si 42 de ani, asupra carora au fost descoperite 10 plase monofilament, cu lungimea totala de 250 m. si 110 kg. peste din diferite specii.

De asemenea, pe lacul Sinoe, in apropierea locului in care au fost depistate doua dintre cele trei persoane, au fost depistate abandonate un numar de 80 plase monofilament cu lungimea totala de 4.000 m. si 150 kg. de peste.

In cauza se fac cercetari cu privire la apartenenta plaselor. Totodata, pestele depistat - in valoare de 402 lei - a fost predat unor societati comerciale de profil.

Pe numele celor trei barbati, politistii de frontiera au intocmit actele premergatoare de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunilor de detinere si folosire la pescuit de plase monofilament, respectiv detinere de peste proaspat fara documente legale.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe