Politistii de frontiera din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac - jud. Arad au descoperit, ascunse intr-un autoturism inmatriculat in Bulgaria, peste 4 kg. de heroina, ce urmau sa ajunga pe "piata de desfacere" din Europa de Vest.
La data de de 25.04.2009, in jurul orei 11.45, la P.T.F. Nadlac, jud. Arad, s-au prezentat pentru a iesi din tara, cu un autoturism marca "VW", inmatriculat in Bulgaria, cetatenii bulgari Emil T., in varsta de 26 ani si Myumyun M. in varsta de 25 ani.
In baza unei analize de risc, politistii de frontiera au efectuat un control al mijlocului de transport. Astfel, in interiorului autoturismului, ascunse sub presul din fata scaunului din dreapta, s-au descoperit 8 pachete, invelite in banda adeziva, de culoare maro, ce contineau 4,14 kg. substanta de culoare maronie.
In urma testarii preliminare cu aparatura din dotare, substanta a reactionat pozitiv ca fiind heroina, urmand a fi trimisa la un laborator specializat spre expertizare.
In prezent, verificarile sunt continuate de politistii de frontiera, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad. Cei doi cetateni bulgari sunt cercetati pentru trafic de droguri de mare risc, iar daca vor fi gasiti vinovati risca o pedeapsa cu inchisoarea intre 15 - 25 de ani.