Politistii de frontiera de la granita de nord au depistat si confiscat, in ultimele 24 de ore, 20.900 pachete tigari de provenienta ucraineana ce urmau sa ajunga pe piata neagra de desfacere din Romania. Intr-unul din cazuri, autospeciala Politiei de Frontiera a fost lovita si avariata de masina unui contrabandist care nu a oprit la semnalele regulamentare, fiind urmarit pe un drum forestier aproximativ 6 km. Intreaga cantitate de tigari, in valoare de 190.000 de lei, a fost ridicata in vederea confiscarii, un cetatean roman este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si distrugere, iar un cetatean ucrainean este cercetat pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.
Ieri, 26 iunie a.c., in jurul orei 19.30,
politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Brodina au depistat in
trafic, pe raza localitatii Falcau, judetul Suceava, un autoturism
de teren marca Mitsubishi Shogun inmatriculat in Marea Britanie,
despre care existau date ca transporta tigari de contrabanda.
Soferul autovehiculului a refuzat sa opreasca la semnalele
regulamentare efectuate de politistii de frontiera si a continuat
deplasarea pe un drum forestier, fapt pentru care lucratorii nostri
au pornit in urmarirea masinii, folosind semnalele acustice si
luminoase.
Dupa o urmarire de aproximativ 6 km, autoturismul de teren a intrat
pe un drum in rampa si a derapat, moment in care soferul a sarit
din masina. Autovehiculul Mitsubishi a alunecat spre baza pantei,
lovind cu spatele partea frontala a autospecialei politiei de
frontiera, rezultand avarierea ambelor autoturisme.
In urma verificarilor efectuate de politistii de frontiera s-a
stabilit ca autoturismul implicat in activitatea de contrabanda
apartine cetateanului roman U. Danut, in varsta de 24 ani,
domiciliat pe raza comunei Straja, care la scurt timp a fost
retinut de politistii de frontiera.
In zona respectiva, au fost descoperite 17 colete de tigari de
provenienta ucraineana care urmau sa fie introduse ilegal in
Romania.
Autoturismul de teren si coletele au fost transportate la sediul
S.P.F. Brodina unde in urma inventarierii a rezultat cantitatea de
8.680 pachete de tigari de diferite marci, de provenienta
ucraineana. in valoare de aproximativ 86.800 de lei, care au fost
ridicate in vederea confiscarii.
Politistii de frontiera i-au intocmit lui U. Danut acte
premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii
infractiunilor de contrabanda in forma agravanta si distrugere.
Autoturismul marca Mitsubishi Shogun, in valoare de peste 4.000
lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului S.P.F. Brodina,
in vederea continuarii cercetarilor, la final urmand a fi luate
masurile legale ce se impun.
Si politistii de frontiera din cadrul Sectorului
P.F. Sarasau, jud. Maramures au oprit, azi dimineata, in jurul orei
08.00, in trafic, pe DN 19, pe raza localitatii Sarasau, un
autoturism marca Volkswagen, inmatriculat in jud. Maramures.
In interiorul masinii, lucratorii nostri au observat mai multe
colete cu tigari pentru care soferul, cetateanul ucrainean, Y.
Serhyi de 29 de ani, nu avea documente de provenienta.
S-a luat masura conducerii soferului, precum si a autoturismului cu
tigari la sediul sectorului, in vederea continuarii
cercetarilor.
In urma inventarierii celor 18 colete din autoturism a rezultat
cantitatea de 11.700 de pachete tigari, de provenienta ucraineana,
in valoare de 102.600 lei.
Si in acest caz, autoturismul in valoarea de 1.500 euro, folosit la
transportul tigarilor a fost indisponibilizat la sediul politiei de
frontiera, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in
vederea confiscarii. Cetateanul ucrainean este cercetat sub
aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda.
In aceasta dimineata, in jurul orei 04.30 s-a
prezentat in P.T.F. Siret, pe sensul de intrare in tara, cetateanul
ucrainean A. Verzhil, de 62 ani, conducand un microbuz marca
Volkswagen, inmatriculat in Ucraina.
Existand suspiciuni ca acesta transporta tigari de provenienta
ucraineana, politistii de frontiera impreuna cu lucratorii vamali
au efectuat un control amanuntit asupra masinii.
Astfel, a fost descoperita ascunsa si nedeclarata la controlul
vamal, in rezervorul autoturismului, cantitatea de 520 pachete de
tigari marca Winston, de provenienta R. Moldova.
Tigarile in valoare de 634 lei au fost ridicate in vederea
confiscarii, iar conducatorul auto a fost sanctionat
contraventional cu amenda in valoare de 5.000 lei.