In ultimele 48 de ore, politistii de frontiera din
cadrul ITPF Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat peste
20.000 pachete tigari, de provenienta ucraineana, in valoare de
188.600 lei.
In urma actiunilor, patru persoane sunt cercetate pentru savarsirea
infractiunii de contrabanda, la final urmand a se lua masurile
legale ce se impun.
Politistii de frontiera au procedat la interceptarea si imobilizarea barbatilor, care au fost au fost dusi la sediul inspectoratului, in vederea continuarii cercetarilor.
Persoanele implicate, Adrian V., de 28 ani, Liviu M., de 43 ani si Ionut O., de 19 ani, au fost surprinse in timp ce ofereau spre vanzare 20 de colete cu tigari de provenienta ucraineana, care se aflau depozitate intr-un autoturism.
In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 9.980 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 88.000 lei, cantitate ce a fost ridicata in vederea confiscarii.
Cei trei barbati, domiciliati pe raza judetului Maramures, sunt cercetati de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, iar la final urmeaza a se lua masurile legale ce se impun.
Totodata, autoturismul folosit la activitatea infractionala a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.
Azi noapte, in jurul orei 2.00, un echipaj al politiei de frontiera de la Sectorul PF Poienile de Sub Munte, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat o persoana care transporta de la linia de frontiera catre interior un bagaj voluminos.
Politistii de frontiera au trecut imediat la interceptarea barbatului si la somarea lui prin voce, moment in care acesta a incercat sa fuga dar a fost retinut de catre lucratorii nostri.
Asupra lui a fost descoperit un colet voluminos care continea cantitatea de 402 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, pe care barbatul identificat ulterior ca fiind C. R., de 17 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures, a incercat sa il introduca ilegal in tara.
Maramureseanul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de contrabanda in forma agravanta iar tigarile in valoare de 33.600 lei au fost ridicate in vederea confiscarii.
In continuare se fac cercetari in vederea documentarii intregii activitati infractionale.
In data de 16 mai a.c., politistii de frontiera de la Sectorul PF Negresti Oas au observat pe raza localitatii Moiseni, jud. Satu Mare, mai multe persoane care transportau catre interior colete voluminoase.
Lucratorii nostri au procedat la somarea prin voce a celor in cauza, moment in care barbatii au abandonat coletele si s-au indreptat catre teritoriul statului vecin.Imediat au fost anuntate autoritatile de frontiera ucrainene in vederea cercetarii in comun a evenimentului de frontiera.
In zona au fost descoperite 15 colete care au fost duse la sediul sectorului, unde in urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.499 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 67.000 lei.
In prezent se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
De asemenea, la nivelul Sectorului PF Radauti, pe timpul unor misiuni specifice, in zona de competenta, au fost descoperite in apropierea frontierei de stat, abandonate 3.000 pachete tigari, de diferite marci, in valoare de 30.000 de lei
Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar in continuare se desfasoara activitati in vederea identificarii persoanelor implicate in activitatea infractionala.