Peste 12.000 pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord


Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, 12.249 pachete cu ţigări. Întreaga cantitate în valoare de 143.300 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Ieri, 21 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 05.25, colegii noștri au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Remeți, județul Maramureș, mai multe persoane care transportau în spate, de la malul râului Tisa spre interiorul țării, mai multe colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor efectuând somațiile legale prin voce, însă persoanele în cauză nu s-au supus, au abandonat baxurile și au fugit spre teritoriul statului vecin. Pentru reținerea acestora, lucrătorii noștri au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform procedurilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul ucrainean.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La fața locului, au fost descoperite 17 baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, iar în imediata apropiere a acestora și un autoturism marca Volvo, înmatriculat în România.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii autoturismului împreună cu țigările la sediul instituției, unde, în urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 8.249 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 96.500 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 24.650 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării verificărilor.

În cauză, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Vicovu de Sus și Valea Vișeului  au descoperit, tot ieri, în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, mai multe colete cu țigări.

Astfel, în jurul orei 22.40, pe direcția localității Bilca, polițiștii de frontiera suceveni au descoperit 6 colete cu țigări, de proveniență ucraineană, care conțineau 3.000 pachete țigări, în valoare de 35.100 lei.

Două colete cu țigări au fost descoperite și de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului, județul Maramureș, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, care conțineau 1.000 pachete țigări, în valoare de 11.700 lei.

În ambele cazuri, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Peste 12.000  pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord
  • Peste 12.000  pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord
  • Peste 12.000  pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord
  • Peste 12.000  pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord
  • Peste 12.000  pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord
  • Peste 12.000  pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe