In cele sapte luni ale anului 2008, peste 1.400
de straini au fost depistati de politistii de frontiera in trecere
sau tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat. Dintre
acestia, 600 straini - proveniti, in special, din Pakistan,
Georgia, Ucraina, Egipt, Palestina, Somalia, Irak si Rusia - au
fost retinuti in timp ce incercau sa treaca ilegal granita in/din
Romania, prin alte locuri decat cele destinate controlului specific
("frontiera verde").
Pe sensul de intrare in tara, cea mai "activa" frontiera este cea
cu Ucraina, iar pe cel de iesire, granita cu Ungaria.
In aceeasi perioada, politistii de frontiera au luat masuri fata de
aproximativ 6.500 straini, care s-au prezentat in punctele de
control fara a indeplini conditiile legale de intrare, respectiv
iesire din Romania.
In perioada 01.01.-31.07.2008, politistii de frontiera au depistat 1.435 cetateni straini, care au incercat sa treaca ilegal granita in/din tara noastra, numarul acestora fiind cu 46% mai mare fata de cel inregistrat in perioada similara a anului 2007.
Din totalul strainilor retinuti de lucratorii nostri, 602 persoane incercau sa treaca fraudulos frontiera prin alte locuri decat cele destinate controlului specific (la "frontiera verde"), 419 dintre acestea fiind descoperite la intrarea in tara si 183, in timp ce incercau sa iasa ilegal catre statele vecine.
Fata de perioada similara a anului 2007, cand la "frontiera verde" au fost depistati 310 cetateni straini (189 au intrat ilegal, iar 121 au incercat sa iasa ilegal), se inregistreaza o crestere de aproximativ 2 ori a constatarilor inregistrate de politistii de frontiera romani.
Din punct de vedere al cetateniei, cele mai multe persoane care au actionat ilegal la "frontiera verde" proveneau din: Pakistan, Georgia, Ucraina, Egipt, Palestina, Somalia, Irak, Rusia etc.
Totodata, in punctele de trecere a frontierei, cei mai multi straini care au actionat ilegal (folosind documente de calatorie false / falsificate ori apartinand altor persoane, ascunsi in mijloace de transport etc.) - in total, 833 persoane - proveneau din: Macedonia, Irak, Columbia, Zimbabwe, Rusia, China, R. Moldova, Ucraina, Turcia, Columbia, Albania, India, Iran si Cuba.
In ceea ce priveste "zona de actiune" a migrantilor, frontiera cea mai activa, pe sensul de intrare in tara, a fost cea cu Ucraina (316 persoane), urmata de R. Moldova (42 persoane) si Serbia (30 persoane), iar pentru iesirea frauduloasa din Romania, cea mai uzitata a fost granita cu Ungaria (144 persoane).
Avand in vedere faptul ca, din analiza fenomenului migratiei ilegale, a rezultat ca practica unor straini este de a intra legal in Romania si ulterior, de a incerca sa iasa fraudulos peste "frontiera verde" ori in baza unor documente false, Politia de Frontiera Romana a intreprins masuri ferme in punctele de trecere a frontierei, scopul fiind contracararea acestui fenomen.
Drept urmare, in cele 7 luni ale anului 2008, politistii de frontiera au luat masura nepermiterii intrarii in Romania unui numar de 5.325 straini, care nu indeplineau conditiile prevazute de legislatia in vigoare (ex. nu posedau viza de intrare, nu detineau invitatie sau mijloace de intretinere, s-au legitimat cu pasapoarte / vize false ori falsificate etc.).
In functie de tara de origine, cei mai multi straini carora nu li s-a permis intrarea in Romania provin din R. Moldova (3.264 persoane), urmati de ucraineni (539 persoane), turci (498 persoane), sarbi si rusi (cate 199 persoane).
De asemenea, nu s-a permis iesirea din tara unui numar de 1.168 straini din diferite motive legale (ex. legitimarea cu documente de calatorie false ori falsificate, ascunsi in mijloacele de transport, alte nereguli in acte etc.).
In functie de tara de origine, cei mai multi straini carora nu li s-a permis iesirea din Romania provin din R. Moldova (499 persoane), urmati de turci (160 persoane), ucraineni (44 persoane), sarbi (28) si irakieni (15).
In acelasi context, politistii romani de frontiera au descoperit - atat la "frontiera verde" cat si in punctele de control - 281 grupuri de migranti, fiind identificati 110 traficanti si 1.099 migranti. Dintre acestea, 23 grupuri (92 traficanti si 137 migranti) erau organizate in vederea savarsirii infractiunii de trafic de migranti, conform Legii 39/2003.
Pentru contracararea migratiei ilegale a cetatenilor straini, Politia de Frontiera Romana va continua sa intreprinda masuri ferme in toate zonele de competenta in vederea depistarii si retinerii persoanelor ce intentioneaza tranzitarea ilegala a frontierei de stat a Romaniei.