Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord


Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, dar și în urma unor percheziții domiciliare, cantitatea totală de aproximativ 51.000 pachete cu țigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 600.000 lei.

În data de 28 mai a.c., începând cu ora 06.00, în baza unor mandate emise de către Judecătoria Dragomirești, judeţul Maramureş, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus – ITPF Sighetu Marmaţiei, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial PF Maramureș și ai Sectorului PF Valea Vișeului, au efectuat şapte percheziţii domiciliare, pe raza localităților Petrova, Bistra și Valea Vișeului, jud. Maramureş, la o grupare infracțională axată pe contrabanda cu țigări.

Menționăm că, în perioada ianuarie-mai 2019, persoanele vizate au traficat cantități însemnate de țigări, fiind ridicate în vederea confiscării 13.000 pachete țigări, trei autovehicule folosite la activitățile infracționale, capturi care au fost mediatizate punctual la momentul respectiv.

Drept urmare, în urma perchezițiilor efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor două autovehicule, trei stații de emisie-recepție și două telefoane mobile. De asemenea, au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere pentru cinci suspecți, iar în urma audierii acestora, față de doi dintre ei s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

În continuare se desfăşoară activităţi specifice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

În data de 27 mai a.c., în jurul orei 23.50, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Negrești Oaș a observat, pe direcţia comunei Cămârzana, jud. Satu Mare, spre interiorul țării noastre, mai multe persoane care transportau colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului ucrainean.

Pe timpul acțiunii, polițiștii de frontieră au tras un foc de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale, deoarece bărbații nu s-au supus somațiilor legale și au fugit în Ucraina, profitând de faptul că în zona respectivă terenul este accidentat și împădurit.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei.

Astfel, au fost descoperite 36 de colete cu țigări, care au fost duse la sediul sectorului pentru continuarea verificărilor.

În urma inventarierii ţigărilor, a rezultat cantitatea de 18.000 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 210.600 lei.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

În data de 26 mai a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava şi al Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina – ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 12.30, un echipaj al poliției de frontieră a descoperit, abandonat, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Falcău, în apropierea râului Suceava, un microbuz marca Mercedes Benz în care se aflau mai multe colete cu ţigări.

Poliţiştii de frontieră au procedat la transportarea microbuzului cu ţigări la sediul S.T.P.F. Suceava, unde, în urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 26.900 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste 314.730 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar microbuzul în valoare de aproximativ 15.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Suceava.

În continuare poliţiştii de frontieră fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

De asemenea, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a descoperit în apropierea frontierei de stat, mai multe colete abandonate, care conțin țigări.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, iar la fața locului au fost descoperite patru colete care conțineau cantitatea de 6.000 de pachete cu țigări, în valoare de 70.200 de lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord
  • Percheziţii domiciliare la contrabandiştii de ţigări şi peste 50.000 de pachete descoperite la frontiera de nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe