Patru cetățeni din  Pakistan şi Afganistan, descoperiți ascunși într-un autocamion la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși în semiremorca unui autocamion încărcat cu pâslă pentru saltele, patru cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din Vestul Europei.

În data de 22.11.2018, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion marca Mercedes prevăzut cu semiremorcă, un cetăţean român care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, pâslă pentru saltele din Turcia pentru Rusia.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat că prelata semiremorcii este tăiată și relipită.

De asemenea, la verificarea cu sonda CO2, aparatul a indicat o concentraţie de dioxid de carbon mai mare decât valoarea normală, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului marfă.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra compartimentului, printre marfa transportată au fost descoperite patru persoane de sex masculin, care nu vorbeau limba română şi nu deţineau documente de identitate.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele patru persoane sunt doi cetățeni din Afganistan și doi din Pakistan, având vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani.

Tinerii au declarat că s-au urcat în semiremorcă cu ajutorul unui conaţional, într-o parcare din Turcia, căruia i-au plătit suma de 500 de euro fiecare, fără știrea șoferului. Aceştia au recurs la această metodă întrucât intenționau să ajungă într-un stat din Vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, cei patru tineri au fost predaţi autorităţilor bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

  • Patru cetățeni din  Pakistan şi Afganistan, descoperiți ascunși într-un autocamion la P.T.F. Giurgiu
  • Patru cetățeni din  Pakistan şi Afganistan, descoperiți ascunși într-un autocamion la P.T.F. Giurgiu
  • Patru cetățeni din  Pakistan şi Afganistan, descoperiți ascunși într-un autocamion la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe