Patru  cetățeni irakieni şi o călăuză siriană, depistaţi de poliţiştii de frontieră timişeni

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița au depistat patru cetăţeni din Irak, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi care intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul unei călăuze siriene.

Cetăţeanul sirian este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, fiind prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În data de 03.02.2018, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, județul Timiș, în baza unor informații deținute la nivelul sectorului, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale și a infacționalității transfrontaliere, oprind în localitatea de frontieră Semlacu Mare un autoturism marca Ford.

În autoturism se afla un grup de cetățeni străini care nu își justifica prezența în zonă, fapt pentru care persoanele în cauză au fost transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din patru cetăţeni irakieni, toți bărbați, având vârste cuprinse între 24 şi 30 de ani, iar şoferul autoturismului este cetăţeanul sirian K.A., în vârstă de 42 de ani, care a prezentat un permis de ședere românesc.

Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii irakieni au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul călăuzei siriene.

Persoanele în cauză au solicitat azil în România şi au fost predate Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, iar pentru cetățeanul sirian a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Cercetările s-au desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

  • Patru  cetățeni irakieni şi o călăuză siriană,  depistaţi de poliţiştii de frontieră timişeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe