Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Vărşand şi Nădlac au depistat, în cadrul unor acţiuni declanşate pe linia combaterii migraţiei ilegale, paisprezece cetăţeni din Somalia și Irak, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 23.08.2019, în jurul orei 02.50, în cadrul unei acţiuni declanşate pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand - județul Arad au observat, în zona de responsabilitate, un grup de persoane care se deplasa pe jos, pe câmp, spre teritoriul Ungariei.
În urma acțiunii declanșate, persoanele au fost oprite la aproximativ 500 m față de linia de frontieră și conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din doisprezece persoane, cetăţeni din Somalia și Irak, şase femei şi şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
În data de 22.08.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac - județul Arad au observat pe timpul executării misiunilor specifice în zona de responsabilitate, două persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre teritoriul Ungariei.
Imediat a fost declanșată o acțiune în urma căreia cele două persoane au fost oprite la aproximativ 5 m față de linia de frontieră și conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Irak de sex masculin, în vârstă de 16, respectiv 35 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Având în vedere aspectele constatate, în ambele cauze se efectuează cercetări faţă de cetăţenii somalezi și irakieni pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.