Opt pakistanezi, opriţi la frontiera româno-sârbă


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat opt cetăţeni pakistanezi care au  încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România.

În data de 18.10.2016, în jurul orei 00.25, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa-I.T.P.F. Timisoara au observat, cu ajutorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica, un grup de persoane care a trecut ilegal frontiera, dinspre Serbia spre România, deplasându-se pe jos, peste câmp.

Imediat poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistaţi opt bărbaţi, care nu vorbeau limba română, pe care i-au transportat la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, care  au declarat că au trecut frontiera pe jos din Serbia, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe, pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

  • Opt pakistanezi, opriţi la frontiera

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe