O nouă promoție de absolvenţi se alătură efectivelor Poliţiei de Frontieră

Vineri, 24 noiembrie 2023, începând cu ora 11.00, la sediul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea a avut loc festivitatea de absolvire, avansare la gradul de agent de poliție și depunerea jurământului de credință de către „Promoţia de agenţi de poliţie de frontieră - 24 noiembrie 2023”.

Ceremonialul absolvirii s-a desfăşurat în prezenţa subsecretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, domnul Petru BLEDEA, inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, domnul chestor de poliție Victor-Ștefan Ivașcu, precum și a reprezentanților autorităților locale şi structurilor de ordine publică din municipiul Oradea.

Ceremonialul absolvirii a fost condus de către directorul școlii, comisar-şef de poliţie Aura Sima, care le-a urat tinerilor absolvenți ”succes la începutul frumoasei cariere de străjer al legalității, ordinii și liniștii publice la frontierele țării”.

În cadrul festivității, cu ocazia depunerii jurământului de credință, subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, domnul Petru BLEDEA, a transmis tinerilor polițiști de frontieră, mesajul domniei sale și al conducerii Ministerului Afacerilor Interne: “Vă felicit cu ocazia absolvirii Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu”, instituție de învățământ tânără care, în mai puțin de două decenii de la înființare, și-a dovedit eficiența și profesionalismul în formarea de polițiști pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Misiunea dumneavoastră, dincolo de calitatea conferită prin Lege, are valoare simbolică și emoțională: sunteți cei care vegheați frontierele naționale ale României.Misiunea dumneavoastră devine cu atât mai evidentă într-o perioadă a schimbărilor geopolitice regionale, într-un context care ne îndeamnă la precauție și vigilență crescută.”

Inspectorul general al Politiei de Frontieră Române, domnul chestor de poliție Victor-Ștefan Ivașcu, şi-a manifestat bucuria că a avut posibilitatea de a fi, personal alături de tinerii absolvenţi în aceste clipe speciale: În acest nou capitol al carierei voastre, vă încurajez să extrageţi învățăminte din fiecare experiență, să promovaţi profesionalismul, determinarea, curajul și demnitatea!

Suntem o echipă și trebuie să acționăm ca atare. Suntem mulți colegi în Poliția de Frontieră, dar fiecare dintre noi este o piesă esențială a acestui angrenaj complex care se numește siguranța națională.

Vă îndemn pe fiecare dintre voi să desprindeți învățăminte din fiecare lecție, să creșteți profesional și personal în fiecare zi, pentru că numai așa vom fi cu adevărat demni de uniforma pe care o purtăm!

Vreau ca, la acest nou început, să vă amintiţi mereu de semnificația uniformei pe care o purtaţi și să fiţi mândri de alegerea pe care aţi făcut-o. Împreună, suntem forța care face diferența, și acum, mai mult ca oricând, suntem pregătiți să facem față provocărilor ce stau înaintea noastră.”

Absolvenții de azi dar și cei care au ținut să fie alături de ei în acest moment, au trăit un amalgam de emoții având în vedere că, după o perioadă de un an de studiu, se vor bucura de rezultatele muncii lor, iar părinții îşi vor vedea răsplătite eforturile pe care le-au făcut în această perioadă. Impactul şi emoţia momentului absolvirii şcolii a fost amplificat de momentul depunerii jurământului de credință faţă de ţară, în prezența părinților, rudelor și prietenilor absolvenților.

O premieră a acestui serii este uniforma viitorilor polițiști de frontieră. Ei au fost echipați, la absolvire, cu noua uniformă de serviciu, echipament realizat din materiale de ultimă tehnologie, materiale respirabile și antimicrobiene, materiale tip ripstop rezistente la sfâșiere, material bi-elastic, mesadă antivânt cu membrană Gore-tex, țesătură softshell în mai multe straturi, impermeabilă, respirabilă şi rezistentă la vânt. Toate articolele de echipament au un design tactic, care să asigure confortul și siguranța utilizatorului.

De asemenea, achiziția acestor articole de echipament s-a realizat numai după efectuarea testelor de calitate pentru materiile prime utilizate. Testarea materialelor s-a realizat în laboratoarele de specialitate acreditate atât din țară, cât și din străinătate. Totodată, s-a urmărit ca toate articolele de echipament să se armonizeze prin utilizarea aceluiași tip de material (ripstop) și utilizarea aceluiași cod de culoare pentru toate materialele.

Seria actuală de elevi a absolvit cu rezultate bune și foarte bune acest ciclu de pregătire în domeniul formării agenților de poliție de frontieră, iar instituția poliției de frontieră române se va întări cu o nouă promoție de absolvenți, pregătită să-și asume responsabilitățile specifice supravegherii şi controlului graniţelor ţării.

Aceasta este cea de-a 35-a promoţie de elevi pe care a pregătit-o şcoala orădeană și este formată din 238 elevi, 43 de fete și 195 de băieți, iar durata de şcolarizare a fost de un an.

La finalizarea și centralizarea rezultatelor examenului de absolvire, media generală a promoţiei noiembrie 2023 a fost de 8,49. Pentru recompensarea eforturilor în cadrul festivităţii au fost acordate diplome de merit primilor cinci absolvenţi cu rezultate meritorii obținute la examenul de absolvire, şeful de promoţie fiind recompensat şi cu înscrierea numelui pe placa de onoare a instituţiei.

Primii trei clasaţi au fost:

  • şef promoţie - agent RUPA LAURENȚIU-BOGDAN - media 9,62
  • locul 2 - agent BUZNEAN FLORENTINA-ADRIANA - media 9,47
  • locul 3 - agent TROFIN IANIS CĂTĂLIN - media 9,43

Absolvenţii au fost repartizaţi în ordinea mediilor și a opțiunilor fiecăruia, în cadrul inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, în mod special la frontiera externă a României, ca debutanţi în primele şase luni. De asemenea, 40 de absolvenți vor fi repartizați la Inspectoratul General pentru Imigrări și Direcția Generală de Pașapoarte.

  • O nouă promoție de absolvenţi se alătură efectivelor Poliţiei de Frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe