O moldoveanca intentiona sa ajunga in Italia, cu ajutorul unui cetatean roman

Politistii de frontiera aradeni au depistat o cetateana R. Moldova care intentiona sa iasa ilegal din Romania si sa ajunga in Italia, folosindu-se de o carte de identitate romaneasca falsa, procurata de la un cetatean roman.

Ieri seara, in jurul orei 22.00, la P.T.F. Nadlac, s-au prezentat pentru a iesi din tara, calatorind ca pasageri intr-un autoturism marca "Dacia", doua persoane, o femeie si un barbat, care au prezentat la controlul de frontiera carti de identitate romanesti, eliberate pe numele Tanta B., in varsta de 50 de ani, si Cristinel V., in varsta de 38 de ani.

Cu ocazia verificarii documentelor, politistul de frontiera a constatat ca actul prezentat de femeie era contrafacut in totalitate.

Din cercetari, s-a stabilit ca femeia este cetatean R. Moldova, se numeste Elena D. si are 51 de ani.

Conform propriilor declaratii, femeia a contactat un conational care i-a promis ca o ajuta sa ajunga in Italia, la munca, in schimbul sumei de 450 euro. La Medias, aceasta s-a intalnit cu Cristinel V. care, in schimbul sumei de 250 euro, i-a inmanat cartea de identitate romaneasca falsa si urma sa o insoteasca pana in Budapesta. Romanul a declarat ca a primit documentul fals, prin curier, de la un cetatean moldovean, ale carui date de identtate nu le cunoaste, pentru a o ajuta pe moldoveanca sa ajunga la destinatie.

Ca urmare a celor constatate, moldoveanca este cercetata sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a frontierei, iar barbatul este cercetat pentru complicitate la fals privind identitatea si complicitate la tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat. La finalizarea cercetarilor, cei doi vor fi prezentati procurorilor, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe