Trei tineri din Republica Moldova, dornici sa devina "zilieri de Romania", au fost depistati azi noapte, de catre politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Oancea, dupa ce au trecut ilegal frontiera in Romania, traversand inot raul Prut.
In timpul executarii unor misiuni de patrulare, politistii de frontiera galateni au depistat, la malul romanesc al raului Prut, trei persoane care nu isi justificau prezenta in zona.
In urma legitimarii celor in cauza, s-a stabilit ca sunt cetateni din Republica Moldova, cu varste cuprinse intre 18-23 de ani, tinerii recunoscand, totodata, ca tocamai traversasera Prutul inot, pentru a ajunge ilegal in Romania.
Adolescentii au declarat ca au, in tara de origine, o situatie materiala precara si, pentru ca nici unul dintre ei nu avea un loc de munca in Moldova, s-au decis sa isi incerce norocul in tara vecina. Chiar daca nu aveau pasapoarte, cei trei au fost tentati de posibilitatea de a lucra peste hotare si, astfel, au pornit in calatoria ilegala pe care au planificat-o dinainte. Fara prea multi bani in buzunare si cu doar cateva haine la ei, cetatenii moldoveni intentionau sa se opreasca intr-un sat din judetul Galati, pentru a munci sezonier, in agricultura.
Fiind depistati insa de politistii de frontiera galateni, cei trei moldoveni s-au ales cu dosar penal pentru savarsirea infractiunii de trecere ilegala a frontierei de stat, iar dupa finalizarea cercetarilor acestia vor fi predati autoritatilor de frontiera din Republica Moldova.