Moldovean cu act de identitate romanesc fals, retinut la iesirea din tara

Politistii de frontiera aradeni au depistat un barbat din R. Moldova care intentiona sa iasa ilegal din Romania, folosindu-se de o carte de identitate romanesca falsa.

Ieri, in jurul orei 18.30, la P.T.F. Turnu - judetul Arad, s-a prezentat pentru a iesi din tara, un barbat care a prezentat la controlul de frontiera, o carte de identitate romaneasca.

Avand suspiciuni in ceea ce priveste autenticitatea actului prezentat de barbat, politistii de frontiera l-au verificat cu aparatura tehnica din dotare si au constatat ca acesta este fals total.

In urma cercetarilor, lucratorii nostri au stabilit ca barbatul este cetatean din R. Moldova, se numeste Iaroslav I., in varsta de 24 ani si a intrat legal in tara la sfarsitul lunii septembrie, prin P.T.F. Sculeni, cu pasaportul personal eliberat de autoritatile din R. Moldova.

Referitor la documentul fals, moldoveanul a declarat ca l-a obtinut de la o persoana ale carei date de identitate nu le cunoaste, in schimbul sumei de 240 euro, si intentiona sa ajunga in Italia, in cautarea unui loc de munca.

Politistii de frontiera aradeni i-au intocmit lui Iaroslav I. actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de tentativa la trecerea ilegala a frontierei de stat, complicitate la fals material in inscrisuri oficiale, fals privind identitatea si uz de fals, urmand sa fie prezentat procurorilor pentru luarea masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe