Mii de articole textile, încălţăminte şi parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

În ultimele zile, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 2.000 de articole textile, încălțăminte, parfumuri și produse de marochinărie, susceptibile a fi contrafăcute, pe care patru cetățeni  au încercat să le introducă ilegal în țară.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au continuat acțiunile specifice desfăşurate pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control, pe sensul de intrare în ţară, mai multe mijloace de transport.

În urma controlului amănunțit efectuat, colegii noștri au descoperit în cala unui autocar și în compartimentul marfă a trei autoutilitare, cantitatea totală de 2467 de articole textile, încălțăminte, parfumuri și produse de marochinărie, bunuri ce erau inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt patru persoane, doi cetățeni bulgari, un cetățean turc şi un cetățean român, cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani. Persoanele în cauză au declarat că transportau bunurile pentru diverse persoane, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că ar fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare totală de 315.670 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Mii de articole textile, încălţăminte şi parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe