Migranti din Georgia depistati la frontiera cu Ungaria

Politistii de frontiera satmareni au depistat trei cetateni georgieni care intentionau sa treaca ilegal frontiera in Ungaria, pentru a ajunge in tari din vestul Europei.

In data de 29.05. a.c., in jurul orei 22.00, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Carei - jud. Satu Mare, pe timpul executarii misiunilor specifice in gara din Carei, au legitimat trei tineri care au coborat dintr-un tren de persoane, ocazie cu care au stabilit ca acestia sunt cetateni georgieni, solicitanti ai statutului de refugiat in tara noastra. Ca urmare a faptului ca prezenta acestora in zona de frontiera nu era justificata, politistii de frontiera au procedat la monitorizarea grupului, iar cateva ore mai tarziu ce trei au fost retinuti la 20 de metri distanta de linia de frontiera cu Ungaria, in timp ce incercau sa ajunga in tara vecina.

Politistii de frontiera au efectuat verificari si au stabilit ca cei trei barbati sunt cetateni georgieni, cu varste cuprinse intre 17 si 23 ani.

Pe timpul cercetarilor, georgienii au declarat ca doreau sa treaca ilegal frontiera in Ungaria, intentionand sa ajunga intr-o tara din vestul Europei pentru a-si gasi locuri de munca.

Persoanelor in cauza li s-au intocmit acte premergatoare pentru savarsirea infractiunii de tentativa la trecere ilegala a frontierei de stat, urmand a fi prezentati parchetului de pe langa Judecatoria Carei, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe