Lucratorii vamali si politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Constanta Sud si P.T.F. Constanta au descoperit, in cinci containere sosite din China, precum si in magaziile de marfa ale unei nave sosite din Turcia, articole susceptibile a fi contrafacute si articole nedeclarate, in valoare totala de aproximativ 4.068.240 RON.
Existand suspiciuni cu privire la felul si cantitatea de marfuri declarate, lucratorii vamali si politistii de frontiera, aflati in exercitarea atributiilor prevazute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amanuntit al marfurilor sosite din China si Turcia si destinate mai multor firme din Romania si Ucraina.
• Cu aceasta ocazie, in urma controlului efectuat au fost descoperite la P.T.F. Constanta Port, in magaziile de marfa ale unei nave sosite din Turcia, 13.887 articole susceptibile a fi contrafacute, constand in hanorace, bluze, cizme din piele si inlocuitori de piele, ghete si pantofi din piele, pantaloni tip denim si din bumbac, pantaloni scurti, pulovere, pantaloni de trening si matlasati, sosete, cravate, bluzoane si flacoane cu apa de toaleta, inscriptionate "DIESEL", "D&G", "S. OLIVER", "ARMANI", "Y.S.L.", "ROBERTO CAVALLI", "DONA KARAN", "PLAYBOY", "VERSACE", "GFF", "ADIDAS", "PUMA", "LEVI'S", "DIOR", "PIERRE CARDIN", "REPLAY", "WRANGLER", "LEE", "HUGO BOSS", "CACHAREL", "LANCOME", "VALENTINO", "GUCCI", "MISS DIOR", "CALVIN KLEIN", "YSSEY MIYAKE", "ARMAND BASI", "CHANNEL" si "LACOSTE", marfuri susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuala.
Daca ar fi fost comercializate pe piata, la pretul produselor originale, valoarea totala s-ar fi ridicat la aproximativ 881.500 RON (327.660 USD).
• Intr-un container sosit la P.T.F. Constanta Port s-au descoperit, in spatele marfurilor declarate in documente, ascunse prin binecunoscuta metoda "capac", 563 articole nedeclarate, constand in suporti din plastic pentru prezentare incaltaminte si panouri din pal pentru prezentare incaltaminte, avand o valoare in vama de aproximativ 2.300 RON.
• Intr-un container sosit la P.T.F. Constanta Sud si aflat in tranzit catre Ucraina s-au descoperit la controlul vamal 21.204 perechi incaltaminte sport din material textil, pentru femei, inscriptionate "AEA" si purtand semnul distinctiv al marcii "PUMA", marfuri susceptibile a aduce atingere asupra dreptului de proprietate intelectuala al marcii respective.
Daca ar fi fost comercializate pe piata, la pretul produselor originale, valoarea marfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 2.956.770 RON ( 1.099.090 USD ).
• In al doilea container sosit la P.T.F. Constanta Sud echipa comuna de control a descoperit 12.000 termometre de camera din material plastic, inscriptionate "LACOSTE", marfuri susceptibile a fi contrafacute avand o valoare de comercializare pe piata, la pretul produselor originale, de circa 209.170 RON (77.750 USD).
• In alte doua containere sosite la P.T.F. Constanta Sud, lucratorii vamali si politistii de frontiera au descoperit 13.400 role tabla vopsita, 130 foarfeci din otel pentru taiat tabla si 174 clesti perforatori din metal, pentru marochinarie, marfuri nedeclarate avand o valoare in vama totala de aproximativ 18.500 RON.
Bunurile susceptibile a fi contrafacute au fost retinute de catre autoritatea vamala, conform prevederilor Legii nr. 344 / 2005, la finalizarea cazurilor urmand a fi dispuse masurile legale ce se impun.
Marfurile nedeclarate au fost retinute de catre autoritatea vamala, conform prevederilor din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei (Legea nr. 707/2006), firmele importatoare fiind sanctionate contraventional, conform reglementarilor legale in vigoare.