Politistii de frontiera galateni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au intocmit lucrare penala unui barbat, care conducea un autoturism care figura ca fiind declarat furat.
In data de 16 septembrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor trecerii frontierei, pe sensul de iesire din tara, George D. cetatean roman, in varsta de 47 de ani, domiciliat in judetul Constanta, conducand un autoturism marca Land Rover.
In urma verificarilor specifice efectuate lucratorii nostri au constatat ca autoturismul figureaza in bazele de date ca fiind bun cautat in vederea confiscarii, semnalare introdusa de catre autoritatile din Spania.
Barbatul a declarat ca a achizitionat autoturismul de la un targ de masini, in primavara acestui an, precizand totodata ca nu a avut cunostinta despre faptul ca autoturismul figureaza furat.
Politistii de frontiera au intocmit pe numele barbatului, lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de furt.
Autoturismul in valoare de 80.192 lei a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.