La volan cu permis de conducere fals

Politistii de frontiera bihoreni au depistat o persoana de sex masculin, cetatean roman, sofer al unui autoturism Audi A6, care a prezentat la control un permis de conducere fals.

In data de 07.01.2013, orele 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Bors s-a prezentat pentru a intra in tara cetateanul roman Ioan P. in varsta de 23 ani, din jud. Brasov conducand un autoturism marca Audi A 6 inmatriculat in Italia.

Cu ocazia controlului de frontiera persoanei respective i s-a solicitat sa prezinte la control, pe langa documentele de identitate si permisul de conducere.

Ioan P. a prezentat un permis de conducere italian care nu indeplinea conditiile de forma si fond ale unuia original, fapt pentru care barbatul a fost condus la sediul sectorului pentru verificari.

In urma verificarilor efectuate prin Punctul de Contact Oradea a rezultat faptul ca susnumitul poseda permis de conducere eliberat de autoritatile italiene dar cel prezentat la controlul de frontiera este fals total.

Din declaratiile persoanei in cauza a rezultat faptul ca in cursul anului 2009, intr-o discoteca din Roma, i-au fost furate toate documentele, fapt pentru care a recurs la obtinerea unui permis de conducere fals.

Soferului i s-au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru infractiunea de complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie dispuse masurile legale care se impun.

Stire a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Oradea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe