Informare privind traficul la frontiera în data de 25 februarie 2022

În data de 25.02.2022, în intervalul de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România aproximativ 73.030 de persoane (creştere de 25% faţă de ziua anterioara), dintre care 14.188 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 36 %).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 6.996 cetăţeni ucraineni (scădere de 6%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 5.417 cetăţeni ucraineni (creştere de 147%).

Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 72.022 de persoane (creştere de 34%), dintre care 7.298 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 99%). 

De la declanşarea acestei crize, până la data de 25 februarie, ora 24.00, 54 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român în punctele de trecere a frontierei, fiind preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări.

În continuare, reiterăm faptul că polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii frontierelor României.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe