INFORMARE - Traficul cu automarfare de la frontiera cu Serbia a fost reluat


Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara aduce la cunoștința participanților la trafic și operatorilor de transport faptul că acțiunile de protest ale transportatorilor de marfă desfășurate pe teritoriul Republicii Serbia au încetat.

Ca urmare, tranzitul automarfarelor a fost reluat prin punctele de trecere a frontierei Jimbolia, Moravița, Porțile de Fier I și Naidăș, activitatea desfășurându-se în condiții normale, cu respectarea procedurilor de control la frontieră.

Polițiștii de frontieră monitorizează în continuare situația operativă și mențin legătura cu autoritățile de frontieră sârbe și cu celelalte instituții competente, în vederea asigurării desfășurării fluente a traficului.

Sfătuim participanții la trafic să urmărească canalele oficiale ale instituției pentru date actualizate privind situația din punctele de trecere a frontierei.

  • INFORMARE - Traficul cu automarfare de la frontiera cu Serbia a fost reluat
  • INFORMARE - Traficul cu automarfare de la frontiera cu Serbia a fost reluat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe