Dupa saptamani intregi de monitorizare, politistii de frontiera din cadrul IJPF Maramures au stabilit ca in zona actioneaza o grupare infractionala axata pe trafic international de autovehicule furate.
De la declansarea actiunii si pana in prezent, s-au depistat cinci utilaje industriale furate din strainatate, in valoare de peste o jumatate de milion de euro.
In baza datelor si informatiilor detinute la
nivelul IJPF Maramures, politistii de frontiera maramureseni au
continuat actiunile pe linia traficului international de
autovehicule furate, in zona Viseu-Borsa, sub coordonarea
procurorului.
Astfel, ieri, 16 martie a.c., lucratorii Inspectoratului Judetean
al Politiei de Frontiera Maramures au depistat, in zonele
impadurite ale localitatii Borsa, alte doua utilaje de mare tonaj.
S-a luat legatura cu autoritatile franceze, prin Biroul de Contact
Oradea, care au comunicat faptul ca utilajele marca Volvo (in
greutate de 15 tone) si Manitou (peste 10 tone) sunt declarate ca
fiind furate inca din luna februarie 2009. Valoarea celor doua
utilaje depaseste suma de 300.000 de euro.
In urma cercetarilor efectuate, politistii de frontiera
maramureseni au stabilit ca este vorba de o grupare infractionala
axata pe trafic international de autovehicule furate din Franta si
Italia. Acestia stergeau sau modificau seriile de sasiu ale
utilajelor astfel incat acestea sa nu fie depistate de autoritati.
Ca urmare a celor constatate, in cauza sunt cercetate mai multe
persoane din zona Viseu-Moisei-Borsa, unii dintre ei avand deja
dosare penale pentru complicitate la furt calificat, asociere
pentru savarsire de infractiuni si tainuire, in cazul celorlalte
utilaje indisponibilizate in aceasta luna.
Si in acest caz, ambele vehicule au fost indisponibilizate la Sectorul Politiei de Frontiera Viseu de Sus pana la finalizarea cercetarilor.
Totodata, cercetarile continua in vederea stabilirii intregii activitati infractionale, a modului de operare si identificarii tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun.