Importante sume de bani descoperite asupra unui cetăţean chinez la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, asupra unui cetăţean chinez şi ascunşi în autoturismul pe care acesta îl conducea, 8.000 dolari, 36.000 lei şi 30.000 euro, sume de bani pe care bărbatul intenţiona să le scoată ilegal din ţară.

În data de 02.11.2017, ora 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, cetățeanul chinez Y.H., în vârstă de 32 ani.     

Acţionând în baza analizei de risc existentă la nivelul structurilor PFR, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului şi persoanei, ocazie cu care au descoperit în borseta cetăţeanului chinez 8.000 dolari şi 36.000 lei, iar 30.000 de euro ascunşi sub bancheta pasagerului din dreapta.

La cercetări, cetățeanul chinez a declarat că a împrumutat banii de la un prieten în urmă cu două săptămâni şi intenţiona să îi folosească pentru achiziţionarea unui autoturism din Sofia - Bulgaria.

Deoarece bărbatul nu a putut justifica legalitatea provenienței și destinația sumelor de bani, acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de omisiunea în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, fapte prevăzute și pedepsite de art.9 alin.1lit.B din Legea 241/2005 combinat cu art. 29 alin.1, lit. C din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 38 C.P.

  • Importante sume de bani descoperite asupra unui cetăţean chinez la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe