In cadrul actiunilor desfasurate pe linia combaterii traficului ilegal de tigari, politistii de frontiera ieseni au descoperit in seara zilei de 09.02.2006, pe raza municipiului Iasi, intr-un autoturism marca Renault, 3.110 pachete tigari moldovenesti fara documente de provenienta.
Astfel, actionand in baza unei informatii, un echipaj al Detasamentului de Interventie din cadrul I.J.P.F. Iasi a oprit pentru control, in trafic, pe raza municipiului Iasi, un autoturism marca Renault, in care se aflau doi tineri. Cu aceasta ocazie s-a constatat ca acestia transportau o cantitate de tigari, pentru care nu au putut prezenta documentele de provenienta.
Demarandu-se cercetarile, cei doi - Vasile Gabriel C. de 29 de ani si Vasile Razvan A. de 25 de ani, ambii domiciliati in Iasi - au declarat ca cele 3.110 pachete de tigari, de provenienta R.Moldova, marci medii (L.M., Pall Mall, Monte Carlo, Winston, Bussiness Club, Saint George), in valoare de 12.000 RON, au fost achizitionate de la o persoana din Iasi, cu dubla cetatenie (romano-moldoveana).
Cei doi tineri au "pus la bataie", pentru afacerea ce urma sa fie derulata, suma de 1.600 RON, fiind siguri ca isi vor spori veniturile, in scurt timp, pe "piata neagra" din Pascani.
Marfa gasita in autoturismul celor doi a fost ridicata de catre politistii de frontiera, in vederea confiscarii, cazul fiind solutionat impreuna cu reprezentanti ai Directiei Generale de Finante Publice. Vasile Gabriel C. s-a ales cu amenda substantiala, in valoare de 100.000 RON (1 miliard de lei vechi).