Identitate falsa, in schimbul a 1.000 de euro

Politistii de frontiera aradeni au depistat o persoana din R. Moldova care a prezentat la iesirea din tara o carte de identitate romaneasca falsa.

Noaptea trecuta, in jurul orei 02.30, la P.T.F. Nadlac, s-a prezentat pentru a iesi din tara, un barbat care s-a legitimat cu o carte de identitate romaneasca.

Lucratorii nostri au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea cartii de identitate prezentate la controlul de frontiera, iar in urma verificarilor efectuate cu aparatura din dotare, au constatat ca documentul este fals.

Tanarul care a prezentat cartea de identitate romaneasca falsa se numeste Ilie J., are 24 de ani si este din R.Moldova. Aceasta a intrat legal in tara, prin P.T.F. Albita, in baza pasaportului national, in care avea aplicata viza romana, la sfarsitul saptamanii trecute.

Moldoveanul a declarat ca a obtinut cartea de identitate romaneasca prezentata la iesirea din tara in Bucuresti, de la un conational, contra sumei de 1.000 de euro si intentiona sa mearga in Italia, pentru a-si gasi un loc de munca.

Ilie J. este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea, uz de fals si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizarea cercetarilor urmand sa fie prezentat procurorilor, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe