Inca de la inceputul lunii septembrie anul curent, politistii de frontiera maramureseni sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj si cu sprijinul de specialitate al S.R.I. - Maramures au demarat activitati de monitorizare a unei ample grupari infractionale organizate formata din peste 35 persoane, cetateni romani si ucraineni, axata pe contrabanda cu tigari de provenienta ucraineana.
Pe teritoriul Romaniei, liderul acestei grupari a fost numitul C.P., in varsta de 33 ani din Sighetu Marmatiei, iar pe segmentul ucrainean I.M., in varsta de 38 de ani, ambii cunoscuti cu antecedente penale.
Gruparea era foarte bine organizata, fiecare membru avand roluri precise in derularea activitatii infractionale, in ceea ce priveste trecerea tigarilor peste frontiera, transportul si depozitarea acestora la diferite locatii, comercializarea lor en-gros catre diferiti clienti si ulterior vanzarea cu amanuntul a marfii de contrabanda catre consumatori.
In ziua de 10.12.2010, incepand cu ora 06.00, politistii de frontiera maramureseni delegati de procurorii D.I.I.CO.T. au descins la 31 domicilii apartinand suspectilor, ocazie cu care au ridicat importante sume de bani rezultate din activitatea infractionala, peste 40 telefoane mobile, zeci de cartele telefonice in mai multe retele de telefonie inclusiv ucrainene, carduri si extrase de conturi bancare, aparatura de observare pe timp de noapte, zeci de ambalaje specific ucrainene in care erau transportate peste frontiera tigarile de contrabanda, inscrisuri ce probeaza comercializarea unor diferite cantitati de tigari, 2 laptopuri, 2 carti de identitate false si un permis de conducere auto fals.
Pana in prezent, de la membrii acestei retele infractionale a fost ridicata in vederea confiscarii cantitatea de 61 baxuri tigari, respectiv 30.500 pachete de diferite marci, in valoarea de peste 262.000 lei.Totodata, in urma monitorizarii activitatii infractionale a rezultat ca suspectii au mai comercializat tigari de contrabanda in valoare de peste 600.000 euro, fapt pentru care urmeaza sa fie aplicat sechestru asigurator pe unele bunuri ce le apartin.De asemenea, au mai fost executate 14 mandate de aducere.
Din aceasta grupare infractionala face parte si un politist de frontiera.
Persoanele implicate sunt cercetate sub aspectul savarsirii infractiunilor de initierea sau constituirea, ori aderarea la un grup infractional organizat, in vederea savarsirii de infractiuni si contrabanda.
In prezent procurorii D.I.I.CO.T. si politistii de frontiera delegati de catre acestia desfasoara activitati specifice in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
Stire a Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Maramures