Grup infractional de traficanti de tigari destructurat de politistii de frontiera maramureseni

Politistii de frontiera maramureseni au destructurat o grupare infractionala formata din cetateni romani si ucraineni, ce derula actiuni de contrabanda cu tigari de provenienta ucraineana.
Traficantii au fost retinuti dupa ce au introdus ilegal in Romania, in vederea comercializarii pe piata "neagra" de desfacere, 24.970 pachete de tigari, in valoare de peste 50.000 de euro.
Doi membrii ai retelei au fost retinuti ieri, de procurorii D.I.I.C.O.T., pentru 24 ore, urmand ca astazi, impreuna cu alte persoane implicate in activitatea infractionala sa fie prezentati instantei, cu propunerea de arestare preventiva.

Gruparea si modul de operare

Dupa o monitorizare de aproximativ o luna de zile, politistii de frontiera maramureseni, sub coordonarea directa a procurorilor D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramures, au reusit sa destructureze o grupare infractionala formata din cetateni romani si ucrainieni, axata pe contrabanda cu tigari de provenienta ucraineana, ce actiona in zona Campulung la Tisa - Sighetu Marmatiei.

In cadrul acestei grupari, fiecare membru avea roluri bine determinate, astfel:

cetatenii ucraineni transportau tigarile cu ajutorul unor barci pneumatice de pe malul ucrainean pe cel romanesc al raului Tisa, in zona unei balastiere; de aici, alti membrii, incarcau tigarile intr-o autobasculanta apartinand unei societati comerciale si le disimulau in bena acesteia sub un strat de balast; ulterior, tigarile urmau sa fie scoase din zona de frontiera in vederea comercializarii unor potentiali cumparatori.

Retinerea

In dimineata zilei de 04.06.2010, politistii de frontiera maramureseni au supravegheat balastiera situata pe malul raului Tisa, in dreptul localitatii Campulung la Tisa, observand mai multe persoane care incarcau intr-o autobasculanta, marca Roman, mai multe colete cu tigari provenite din activitati de contrabanda, disimulate sub o incarcatura de balast.

In continuare, s-a procedat la urmarirea autovehiculului, pana pe raza localitatii Sighetu Marmatiei unde, in dreptul unui imobil a fost oprit. La volanul acestuia se afla, in momentul respectiv, numitul O.Mihai de 51 ani din Sighetu Marmatiei.

In bena autobasculantei, sub un strat de balast, a fost descoperita cantitatea de 50 baxuri (24.970 pachete) tigari, marca VICEROY, de provenienta ucraineana, ambalate in folie de culoare neagra, legate incrucisat cu sfoara de aceeasi culoare, in valoare de 209.068 lei.

Masuri

In vederea identificarii tuturor membrilor gruparii si a documentarii intregii activitati infractionale, lucratori din cadrul I.J.P.F. Maramures au executat mai multe mandate de aducere, emise de catre procurorii D.I.I.C.O.T.

Conducatorul autobasculantei, impreuna cu numitul C. Attila, din Campulung la Tisa, in varsta de 38 ani, au fost retinuti pentru 24 ore, urmand ca in cursul zilei de azi, impreuna cu inca alte trei persoane implicate in activitatea infrcationala, sa fie prezentati instantei de judecata, cu propunerea de arestare preventiva pe 29 de zile, pentru savarsirea infractiunilor de initiere si constituire a unui grup infractional si complicitate la contrabanda.

Daca vor fi gasiti vinovati, acestia risca pedepse cuprinse intre 5 si 15 ani de inchisoare.

Cercetarile sunt continuate de catre procurorii D.I.I.C.O.T. si lucratori ai I.J.P.F.Maramures delegati de catre acestia.

Stire a Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Maramures

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe