Grup infractional anihilat la Constanta

Politistii de frontiera constanteni au anihilat o grupare infractionala ce actiona la frontiera romano-bulgara, care sprijinea cetateni bulgari, ce aveau interdictie de a iesi din Bulgaria, sa treaca ilegal frontiera in Romania.

Astfel, in data de 22.03.2009, actionand in baza unor informatii, politistii de frontiera din cadrul IJPF Constanta au desfasurat o actiune specifica in zona de competenta a Sectorului PF Baneasa, in urma careia, intr-o locatie din apropierea frontierei romano-bulgare, ce apartinea cetateanului roman Ismail I., in varsta de 41 ani din judetul Constanta, au fost identificati doi cetateni bulgari despre care existau suspiciuni ca au trecut ilegal frontiera.

Cei in cauza au fost condusi la sediul sectorului pentru cercetari, unde s-a stabilit ca sunt cetateni bulgari, se numesc Rafiev S. in varsta de 31 ani si Ramadan I. de 27 ani, iar in urma verificarilor efectuate la Biroul de Contact Giurgiu a rezultat faptul ca aveau interdictie de a parasi R. Bulgaria.

La audieri, cei in cauza au declarat ca intentionau sa ajunga ilegal Belgia, fapt pentru care au apelat la un cetatean bulgar, Levent S., si la cetateanul roman Ismail I., pentru a-i ajuta sa treaca ilegal frontiera bulgaro-romana.

Actionand cu operativitate, in apropierea PTF Ostrov a fost identificat si retinut cetateanul bulgar Levent S. in varsta de 28 ani, care a intrat legal in Romania, transportand bagajele celor doi bulgari care trecusera ilegal granita.

Cercetarile efectuate sub coordonarea Serviciului Teritorial D.I.I.C.O.T. Constanta au probat faptul ca la actiunea ilegala a participat si cetateanul roman Florin B., in varsta de 38 ani, domiciliat in jud. Constanta, care i-a preluat pe cei 2 migranti din apropierea frontierei romano-bulgare si i-a transportat la domiciliul celuilalt membru a retelei.

Ca urmare a celor constatate, cele cinci persoane au fost prezentate, in cursul zilei de ieri, procurorilor D.I.I.C.O.T. Constanta, care au dispus cercetarea in stare de libertate a acestora sub aspectul savarsirii infractiunilor de intrare in tara prin trecerea ilegala a frontierei de stat (Rafiev S. si Ramadan I.), calauzire in scopul trecerii ilegale a frontierei de stat si constituirea unui grup infractional (Ismail I.), complicitate la introducerea in tara prin trecere ilegala a frontierei de stat si constituirea unui grup infractional (Levent S.) si constituirea unui grup infractional (Florin B.), la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe