Grup de migranti si calauzele acestora prinsi in flagrant pe Dunare

O retea de migratie ilegala formata din cetateni bulgari, care intentiona sa transporte peste Dunare un grup de migranti asiatici si sa-i calauzeasca, folosindu-se de acte false bulgaresti, pana in Germania, a fost prinsa in flagrant de politistii de frontiera teleormaneni.

Astfel, in noaptea de 26 / 27.09.2009, in jurul orelor 03.00, un echipaj apartinand Sectorului P.F. Zimnicea, aflat in misiune de supraveghere pe fluviul Dunarea cu o ambarcatiune de patrulare, a observat pe directia km. fl. 546 (aval de orasul Zimnicea), doua barci pneumatice in care se aflau cinci persoane, care se indreptau catre malul romanesc al Dunarii.

Politistii de frontiera au procedat la identificarea persoanelor aflate in cele doua barci, ocazie cu care au constatat ca acestia nu vorbeau limba romana. Cei in cauza au fost condusi impreuna cu ambarcatiile in portul Zimnicea si ulterior la sediul Sectorului Politiei de Frontiera din Zimnicea pentru cercetari, stabilirea identitatii acestora si motivul trecerii frontierei de stat a Romaniei.

Din primele verificari, s-a stabilit ca persoanele depistate in cele doua barci au varste cuprinse intre 28 si 53 ani, doi dintre ei sunt cetateni turci, unul este iranian, iar ceilalti doi sunt cetateni bulgari, care s-au dovedit a fi calauzele grupului de migranti.

In urma actiunii declansate la nivelul Sectorului P.F. Zimnicea, a mai fost depistat un alt cetatean bulgar, aflat intr-un autoturism care stationa, la marginea unei paduri, pe comunicatia Zimnicea - Bujoru. Din primele verificari, s-a stabilit ca acesta trecuse legal frontiera prin P.T.F. Giurgiu, chiar in cursul acelei seri, iar pentru faptul ca nu-si justifica prezenta in locul respectiv la acea ora, a fost condus la sediul sectorului politiei de frontiera pentru verificari.

Din cercetari s-a stabilit ca cetateanul bulgar avea legatura cu cele doua calauze si cei trei migranti depistati pe Dunare, intrucat urma sa-i transporte catre Germania si Olanda.

Asupra celor trei migranti au fost descoperite carti de identitate bulgaresti false, cei in cauza declarand ca actele le-au fost procurate de calauzele bulgare, contra unor sume cuprinse intre 600 - 750 de euro, pentru a fi folosite la iesirea din Romania.

In cauza s-au intocmit si inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Zimnicea, actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere ilegala a frontierei de stat pentru cei trei migranti, cetatenii bulgari fiind cercetati si pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe