Focuri de arma si peste 30.000 pachete de tigari confiscate la frontiera cu Ucraina

In perioada 08-09.06.2012, politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au desfasurat mai mute actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari in zona de responsabilitate.
In urma actiunilor au fost confiscate peste 30.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana si R. Moldova in valoare de aproximativ 250.000 lei, persoanele implicate fiind cercetate pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, respectiv sanctionate contraventional, conform prevederilor legale.In doua dintre cazuri, pentru retinerea contrabandistilor, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase sase focuri de avertisment in plan vertical.

In data de 09 iunie a.c., in jurul orei 15.00, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Radauti - jud. Suceava au observat mai multe persoane care se deplasau de la linia de frontiera catre localitatea Vicovu de Sus.
Lucratorii nostri au procedat la urmarirea barbatilor si deoarece acestia nu s-au supus somatiilor legale prin voce au fost executate trei focuri de avertisment in plan vertical.
In urma actiunii au fost retinute doua persoane, cetateni romani, Ionel P. de 22 ani, domiciliat in localitatea Putna si Marinel V, de 28 ani din localitatea Vicovu de Sus.

La cercetarea terenului au fost descoperite 20 baxuri ce contineau 10.000 pachete cu tigari de provenienta R. Moldova, in valoare de peste 70.000 lei.
Persoanele in cauza sunt cercetate de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda in forma agravanta si trecere ilegala a frontierei de stat.
Si politistii de frontiera de la S.P.F. Brodina - jud. Suceava au depistat in data de 08.06.2012, in apropierea frontierei de stat mai multe colete ce contineau 9.450 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de aproximativ 95.000 lei.
In cauza se efectueaza cercetari in vederea depistarii persoanelor implicate si documentarii intregii activitati infractionale.
In data de 08.06.2012, in jurul orei 15.30, o patrula a politiei de frontiera din cadrul S.P.F. Valea Viseului - I.T.P.F. Sighetu Marmatiei, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat trei persoane care se deplasau de la linia de frontiera catre interior transportand mai multe colete voluminoase.
Politistii de frontiera au actionat pentru retinerea barbatilor si deoarece acestia nu s-au supus somatiilor legale prin voce, au fost executate trei focuri de avertisment in plan vertical. Cele trei persoane nu s-au supus nici de aceasta data somatiilor politistilor de frontiera si profitand de terenul accidentat, s-au retras pe teritoriul statului ucrainean.
Imediat au fost anuntate autoritatile de frontiera ucrainene care au retinut pe teritoriul statului vecin un cetatean ucrainean si au descoperit 9 colete cu tigari.
La cercetarea terenului, politistii de frontiera romani au descoperit alte 9 colete, ce contineau 4.110 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de aproximativ 37.000.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat.
In toate cazurile, intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.

In ziua de 08.06.2012, la P.T.F. Siret s-a prezentat pentru a intra in tara, conducand un microbuz marca Mercedes Benz, cetateanul ucrainean Roman P., in varsta de 40 de ani.
Politistii de frontiera si lucratorii vamali au efectuat un control amanuntit asupra persoanei si mijlocului de transport in urma caruia s-au descoperit, ascunse si nedeclarate in vederea sustragerii de la controlul vamal, in locasuri special amenajate dupa bancheta din spate si in plafonul microbuzului, un numar de 5.800 pachete de tigari, de diferite marci, de provenienta ucraineana si R. Moldova.
Tigarile in valoare de 7.100 lei, au fost retinute in vederea confiscarii de catre autoritatea vamala, care a sanctionat contraventional soferul cu amenda in valoare de 10.000 lei.
Autoturismul marca Mercedes Benz, cu valoare in vama de 16.000 lei, a fost retinut in vederea confiscarii, deoarece tigarile erau ascunse in locasuri special amenajate.

In data de 10.06.2012, ora 00.30, la P.T.F. Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare in tara, un autoturism marca Daewoo, in care calatorea cetateanul ucrainean, Vasyl B., in varsta de 23 ani.
Existand suspiciuni ca sunt transportate tigari de provenienta ucraineana, a fost efectuat un control amanuntit asupra masinii.
Cu aceasta ocazie au fost descoperite ascunse in aripile interioare si in portierele autoturismului 947 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de peste 4.200 lei.
Tigarile si autoturismul au fost ridicate in vederea confiscarii, iar persoana in cauza este cercetata de politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.

Stire a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe