Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu
Marmatiei au descoperit si confiscat in ultimele 24 de ore, in
cadrul mai multor actiuni, 30.814 pachete cu tigari de provenienta
ucraineana, in valoare de 279.000 lei.
In urma actiunilor, au fost retinute cinci persoane care sunt
cercetate pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.
Intr-unul din cazuri, pentru retinerea contrabandistilor,
lucratorii nostri au folosit armamentul din dotare, fiind trase
doua focuri de avertisment in plan vertical.
La fata locului s-a deplasat o echipa de interventie care a actionat pentru retinerea persoanelor in cauza, efectuand somatiile legale prin voce.
In acel moment barbatii au abandonat coletele fugind in directii diferite, fapt pentru care politistii de frontiera au fost nevoiti sa foloseasca, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase doua focuri de avertisment in plan vertical.
In urma actiunii au fost retinute doua persoane, cetatenii romani Florin A. de 22 ani si Gheorghe M. de 18 ani, domiciliati in localitatea Rona de Sus.
La cercetarea terenului au fost descoperite 22 colete ambalate in folie de culoare neagra ce contineau 10.998 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 100.000 lei.
In continuarea cercetarilor s-a stabilit ca la activitatea infractionala a mai participat si Gheorghe A. de 52 ani din aceeasi localitate.
Cei trei barbati sunt cercetati de politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.
Totodata intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii. Si lucratorii din cadrul S.P.F. Poienile de sub Munte, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu au descoperit in data de 18.12.2012, in jurul orei 15.50, la aproximativ 3 km de frontiera de stat, ascunse in vegetatie, mai multe colete voluminoase ce contineau tigari de contrabanda.
La cercetarea terenului, in apropiere au fost descoperite si retinute doua persoane, cetateni romani, care nu isi justificau prezenta in zona.
Coletele si persoanele au fost conduse la sediul S.P.F. Poienile de sub Munte in vederea continuarii cercetarilor.
In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.986 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de 45.000 lei.
Cei doi barbati sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii. In data de 18 decembrie a.c., o patrula a politiei de frontiera din cadrul S.P.F. Valea Viseului, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu, a descoperit intr-o magazie izolata de la marginea localitatii Crasna Viseului, mai multe colete voluminoase.
Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde in urma inventarierii a rezultat cantitatea de 14.830 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de peste 134.000 lei.
In cauza se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
Intreaga cantitate de tigari a fost retinuta in vederea confiscarii.
Stire a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei