Fiole ce conţineau o substanță anabolizantă, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean bulgar care a încercat să introducă ilegal în țară, peste 1.770 fiole care conţineau o substanță anabolizantă, fără a poseda autorizaţiile necesare.

În data de 08.11.2018, ora 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar D.H., în vârstă de 60 de ani, la volanul unui autocamion care efectua un transport de coletărie din Bulgaria, pentru România.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al autocamionului, o cutie cu 1.774 fiole inscripționate NORDITROPIN SIMPLEXX, ce conţin substanță SOMATROPIN, aceasta aflându-se pe lista substanțelor anabolizante cu grad mare de risc, pentru care șoferul autocamionului nu a putut prezenta autorizaţii emise de autorităţile competente.

Produsele farmaceutice, a căror valoare se ridică la suma de 2.164.280 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul autocamionului a fost sancționat contravențional.

  • Fiole ce conţineau o substanță anabolizantă, descoperite de poliţiştii de frontieră
  • Fiole ce conţineau o substanță anabolizantă, descoperite de poliţiştii de frontieră
  • Fiole ce conţineau o substanță anabolizantă, descoperite de poliţiştii de frontieră
  • Fiole ce conţineau o substanță anabolizantă, descoperite de poliţiştii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe