
În perioada 05.08–11.08.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, precum și pentru identificarea bunurilor semnalate ca fiind căutate de autoritățile din alte state.
Cu această ocazie, polițiștii de frontieră, în cooperare cu autoritățile din Suedia și Germania, au identificat, în posesia a doi cetățeni români, două motoare de ambarcațiune ale căror serii de identificare fuseseră modificate și înlocuite cu unele false.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, s-a constatat că ambele motoare figurează ca bunuri căutate în vederea confiscării de către autoritățile suedeze.
Având în vedere cele constatate, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Motoarele de ambarcațiune, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.


