Politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Salonta, jud. Bihor, au depistat doua femei din R. Moldova care intentionau sa ajunga ilegal in Italia, in baza unor carti de identitate romanesti false.
Astazi, in jurul orei 05.30, la P.T.F. Salonta, s-au prezentat pentru a iesi din tara doua femei care s-au legitimat cu doua carti de identitate romanesti.
Politistii de frontiera au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea documentelor romanesti prezentate si au efectuat verificari cu aparatura din dotare, constatand ca acestea sunt false total.
Din cercetari s-a stabilit ca, in realitate, cele doua femei se numesc Angela M ., in varsta de 22 ani, si Raisa T., in varsta de 30 ani, ambele din R.Moldova si au intrat legal in Romania prin P.T.F. Sculeni, la sfarsitul saptamani trecute.
Cele doua moldovence au declarat ca au obtinut actele false de la doi cetateni a caror identitate nu o cunosc, una in Cluj-Napoca, iar cealalta in Brasov, urmand ca la destinatie sa plateasca suma de 500 euro, fiecare, unor persoane care le vor contacta. Ambele intentionau sa mearga in Italia pentru a-si gasi locuri de munca si au apelat la aceasta metoda deoarece nu posedau viza.
Politistii de frontiera le-au intocmit celor doua persoane actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea, complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, urmand sa fie prezentate procurorilor pentru luarea masurilor legale ce se impun.