Dosare penale întocmite de polițiștii de frontieră din Bistreț pentru conducerea unui vehicul fără permis și cu permisul suspendat

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț au întocmit dosare penale unor cetățeani români depistați la volanul unor autoturisme  fără a deține permis de conducere și cu permisul de conducere suspendat.

* La data de 14.03.2025, în jurul orei 18:45, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 55A, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 29 de ani.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul figurează cu dreptul de conducere suspendat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia execitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, faptă prevăzută de art. 335, alin. 2 din Codul Penal.

*Câteva ore mai târziu, în jurul orei 20:45, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 36 de ani.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, faptă prevăzută de art. 335, alin. 1 din Codul Penal.

  • Dosare penale întocmite de polițiștii de frontieră din Bistreț pentru conducera unui vehicul fără permis și cu permisul suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe