Doisprezece cetățeni din Afganistan, Maroc, Algeria şi Turcia, opriţi la graniţa cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Turnu și  Nădlac, judeţul Arad, au depistat doisprezece cetăţeni din Afganistan, Maroc, Algeria şi Turcia, care au încercat să treacă ilegal în Ungaria, fie pe la frontiera verde, fie folosind documente de identitate false.

În data de 25.10.2020,  în jurul orei 18.30,  poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în cooperare cu poliţişti din cadrul poliţiei oraşului Nădlac, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, au reţinut un grup format din cinci persoane care se deplasa pe jos, în zona limitrofă a oraşului Nădlac spre teritoriul Ungariei.

Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, cetățenii străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din cinci bărbaţi din Maroc şi Algeria,  având vârste cuprinse între 20 şi 34 ani. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei zece cetățeni străini intenționau să ajungă vestul Europei.

În data de 24.10.2020, acţionând în baza unei informaţii, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au depistat, la aproximativ 350 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, cinci cetățeni din Afganistan, un adult, în vârstă de 20 de ani, și patru minori, cu vârste de 16 şi 17 ani, care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Tot la Turnu, în data de 23.10.2020, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri, într-un autoturism marca Hyundai, înmatriculat în România, două persoane care s-au legitimat cu cărţi de identitate emise de autorităţile din Bulgaria. 

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt  doi cetăţeni din Turcia, cu vârste de 24 şi 27 de ani. Cu privire la cele constatate persoanele au declarat că au obţinut documentele false în schimbul sumei de 1.000 de euro fiecare.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de persoanele implicate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Doisprezece cetățeni din Afganistan, Maroc, Algeria şi Turcia, opriţi la graniţa cu Ungaria

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe