Doi turci cu documente false au fost depistati de politistii de frontiera aradeni

Politistii de frontiera aradeni au descoperit doi cetateni turci care intentionau sa iasa ilegal din Romania si sa ajunga in Spatiul Schengen, folosindu-se de carti de identitate false.

Ieri, in jurul orei 13.30, la P.T.F. Nadlac - judetul Arad, pe sensul de iesire din tara, s-a prezentat un barbat care s-a legitimat cu o carte de identitate bulgareasca.
Lucratorii nostri au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea documentului prezentat, fapt pentru care l-au verificat cu ajutorul aparaturii tehnice din dotare si au constatat ca acesta este falsificat prin radierea chimica a fotografiei titularului si rescanarea fotografiei persoanei prezente in punctul de trecere a frontierei.
In urma cercetarilor efectuate de catre lucratorii nostri, s-a stabilit ca barbatul este cetateanul turc, Olgun F., in varsta de 21 de ani, care a intrat legal in tara, prin P.T.F. Henri Coanda, in baza pasaportului eliberat de autoritatile turce, in cursul acestei luni. Politistii de frontiera au constatat ca barbatul a mai incercat sa iasa ilegal din Romania in urma cu doua saptamani, prin acelasi punct de trecere a frontierei, tot cu un document de calatorie bulgaresc.
Tanarul a declarat ca intentiona sa mearga in Austria pentru a-si gasi un loc de munca. Documentul bulgaresc l-a obtinut in Turcia, de la un conational, care i-a promis ca, in schimbul sumei de 400 de euro, ii poate obtine cetatenia bulgara.

In cursul noptii trecute, in jurul orei 02.30, la P.T.F. Curtici, cu trenul rapid "Dacia", care circula pe relatia Bucuresti - Viena, un barbat a prezentat la controlul de frontiera o carte de identitate belgiana, pe numele de Bayraktar B., in varsta de 44 de ani.
Lucratorii nostri au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea cartii de identitate prezentate de barbat si au efectuat verificari cu ajutorul aparaturii tehnice din dotare. In urma cercetarilor, s-a constatat ca documentul este fals total, deoarece nu indeplineste conditiile de forma si fond.
Extinzand cercetarile, politistii de frontiera au descoperit asupra acestuia pasaportul personal, eliberat de autoritatile din Turcia, avand aceleasi date de identitate ca si cele din cartea de identitate belgiana falsa, prezentata la controlul de frontiera.
Din studiul pasaportului turcesc si in urma verificarilor efectuate, a rezultat ca barbatul a intrat legal in tara, prin P.T.F. Henri Coanda, in baza pasaportului national, in urma cu trei zile.
Acesta a declarat ca documentul belgian l-a obtinut din Olanda, in urma cu doi ani, de la patronul unei ferme la care a lucrat. Barbatul a relatat ca patronul i-a spus ca nu-i poate obtine carte de identitate olandeza, dar, in schimb, o sa-i procure un document belgian, pentru care ii va retine din salariu suma de 500 de euro.
Cetateanul turc intentiona sa mearga in Austria, unde are un frate si in continuare in Belgia pentru a-si gasi un loc de munca.

Cetatenii turci sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea, uz de fals si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat. La finalizarea cercetarilor, urmeaza sa fie prezentati procurorilor, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe