Politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Vama Veche - judetul Constanta au depistat doi barbati care incercau sa introduca in tara doua pistoale cu aer comprimat si 250 cartuse, fara a le declara sau a fi inscrise in documentele de calatorie.
Ieri, in jurul orei 06.30, politistii de frontiera au procedat la efectuarea unui control amanuntit al bagajelor ce apartineau cetatenilor romani Sandu F., in varsta de 27 de ani, domiciliat pe raza judetului Ialomita si Faruk M., in varsta de 22 de ani, domiciliat pe raza judetului Constanta.
Cu aceasta ocazie, au fost descoperite, in portbagajul autoturismului, ascunse printre haine, doua pistoale cu aer comprimat marca "BLOW MAGNUM" model F06, calibru 9 mm., si cinci cutii cu munitie pentru cele doua pistoale (250 de cartuse, calibru 9 mm).
Cei doi tineri au declarat ca armele si munitia le apartin, le-au cumparat dintr-un targ din Bulgaria, de la un cetatean bulgar. Barbatii au recunoscut ca achizitionasera armele pentru uzul personal.
Armele si munitia au fost retinute in vederea confiscarii, iar celor doi barbati, politistii de frontiera le-au intocmit lucrari penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere peste frontiera a armelor fara a fi inscrise in documentele de calatorie si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, cercetarile fiind continuate de autoritatile abilitate, pentru luarea masurilor legale ce se impun.