Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate


În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul  ITPF Sighetu Marmației au descoperit, în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, peste 15.000 pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană.

În urma acțiunilor, un cetățean român și unul ucrainean sunt cercetați pentru contrabandă, întreaga cantitate de țigări în valoare de aproximativ 178.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar un autoturism a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

În data de 20 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, județul Satu Mare, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 15.30, colegii noștri au observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Moișeni, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit în direcții diferite.

În urma acțiunii, lucrătorii noștri l-au reținut pe cetățeanul ucrainean Eduard M., în vârstă de 32 de ani. Imediat, au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

Totodată, la fața locului polițiștii de frontieră au descoperit 9 colete ce conțineau cantitatea de 4.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 52.650 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

Tot în data de 20 august a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, judeţul Maramureş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 14.00, a fost oprit în trafic pentru control, pe D.N. 18, pe raza localității Vișeu de Jos, jud. Maramureș, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România.

La volanul mașinii se afla Mariana P., în vârstă de 32 de ani, domiciliată pe raza jud. Maramureș.

Deoarece locul destinat roții de rezervă prezenta modificări, polițiștii de frontieră au luat măsura conducerii autoturismului în cauză împreună cu femeia la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în urma unui control amănunțit, au fost descoperite în mai multe spații special amenajate sub roata de rezervă, lângă cutia de viteză și în bara de protecție față, 1.990 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 23.300 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. De asemenea, autovehiculul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 20.00, şi polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au observat mai multe persoane care transportau către interiorul țării colete voluminoase.

Imediat, aceștia au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot, pe teritoriul statului vecin.

În urma cercetării zonei au fost descoperite nouă colete ce conțineau cantitatea de 4.750 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 55.500 de lei.

Și polițiștii de frontieră de la Sectoarele Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, Valea Vișeului și Sarasău au descoperit, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, mai multe colete care conțin 3.800 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări (2.000 pachete la Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, 1.300 pachete la Sectorul Poliției de Frontieră Valea Vișeului și 500 pachete la Sectorul Poliției de Frontieră Sarasău), în valoare totală de 46.500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate
  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate
  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate
  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate
  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate
  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate
  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate
  • Doi cetățeni cercetați pentru contrabandă și peste 15.000 pachete țigări confiscate

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe