Doi cetăţeni albanezi care au încercat să intre ilegal în ţară, opriţi la frontiera de vest


În cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate la graniţa cu Serbia, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa,  I.T.P.F. Timişoara, au depistat doi cetăţeni albanezi, care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera „verde”.

 În cursul zilei de 21.08.2016, în jurul orei 14.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere cu termoviziune, două persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia, spre teritoriul României.

Imediat, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa s-a deplasat în zonă şi a reţinut persoanele în cauză, la aproximativ 400 m de frontieră, acestea fiind conduse la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 29, respectiv 33 ani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi cetăţeni albanezi fiind predaţi unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea continuării cercetărilor.

  • Doi cetăţeni albanezi care au încercat să intre ilegal în ţară, opriţi la frontiera de vest
  • Doi cetăţeni albanezi care au încercat să intre ilegal în ţară, opriţi la frontiera de vest

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe