Politistii de frontiera aradeni i-au intocmit dosar penal unei femei din Vaslui care, la intoarcerea in tara, a incercat sa justifice depasirea termenului de sedere in Italia printr-un document fals, procurat cu 200 euro de la un cetatean italian.
Cea in cauza - cetateana romana Maria D., in varsta de 38 ani, domiciliata in jud. Vaslui - a fost depistata de politistii de frontiera din cadrul PTF Nadlac, jud. Arad, cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice de intrare in tara, femeia prezentand la control, pe langa pasaportul turistic personal si un permis de sedere in Italia, din care reiesea ca si-a reglementat sederea in Spatiul Schengen.
Avand suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, politistii de frontiera au efectuat verificari prin intermediul Punctului de Contact Oradea, ocazie cu care s-a stabilit ca permisul era fals, in evidentele autoritatilor italiene neexistand nici o persoana cu datele de identitate ale celei in cauza.
Fiind demarate cercetarile, Maria D. a declarat ca a plecat in Italia, in urma cu un an, timp in care a muncit fara forme legale. In luna martie a acestui an, fiindu-i teama ca autoritatile italiene o vor depista ca a depasit termenul legal de sedere, a apelat la o persoana a carei identitate nu o cunoaste, care in schimbul sumei de 200 Euro s-a oferit sa o ajute, obtinandu-i permisul de sedere italian fals total. Documentul contrafacut nu a ajutat-o insa, la intoarcerea in tara, politistii de frontiera depistand falsul cu ajutorul caruia femeia dorea sa justifice depasirea sederii pe teritoriul statului italian.
Celei in cauza i-au fost intocmite actele premergatoare urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, la finalizarea cazului urmand a fi prezentata parchetului teritorial, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.