Copil aflat în șoc anafilactic, salvat de oamenii legii

Un polițist de frontieră și un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis” Constanța au ajutat la salvarea unei fetiţe de 3 ani, aflată în șoc anafilactic din cauza unor înțepături de albine, transportând-o pe braţe până la ambulanţa care nu putea înainta din cauza drumului inundat.

În data de 29.07.2018, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, județul Constanța, au primit un telefon de la un bărbat, aflat într-o zonă izolată de pe raza localității Dumbrăveni –judeţul Constanţa, care solicita ajutor pentru fetiţa sa, în vârstă de 3 ani, ce fusese înțepată de  albine și a intrat în șoc anafilactic.

Deoarece, din cauza ploilor abundente care au făcut impracticabil drumul, ambulanţa nu a putut ajunge până la locația unde se afla bărbatul împreună cu fetița, un echipaj format dintr-un polițist de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ – Garda de Coastă și un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, aflat în misiune de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei, s-a deplasat pe jos la fața locului.

Cei doi, însoţiţi de tatăl copilului, au transportat fetiţa pe braţe câţiva kilometri (deoarece drumul auto era impracticabil) şi, ulterior, în sprijinul lor a venit un localnic, fost polițist de frontieră, proprietar al unui autoturism de teren, care i-a ajutat să ajungă, în timp util, la ambulanța din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Fetiţa şi tatăl ei au ajuns la timp la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în acest moment minorul aflându-se în afara oricărui pericol.

  • Copil aflat în șoc anafilactic, salvat de oamenii legii

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe