Contrabandisti retinuti la frontiera cu focuri de arma

Politistii de frontiera botosaneni au depistat doi cetateni romani care transportau peste frontiera de stat 2.000 pachete de tigari de contrabanda, ce urmau sa ajunga pe piata neagra de desfacere din Romania.
Pentru retinerea contrabandistilor, politistii de frontiera au executat, cu armamentul din dotare, doua focuri de avertisment in plan vertical.
Tigarile, in valoare de aproximativ 18.000 lei, au fost retinute in vederea confiscarii, iar persoanele in cauza sunt cercetate sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere ilegala a frontierei de stat, contrabanda si evaziune fiscala.

In baza unor date si informatii detinute la nivelul Sectorului P.F. Darabani cu privire la desfasurarea unor activitati de contrabanda, politistii de frontiera au luat masuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat.

Astfel, in aceasta dimineata, in jurul orelor 01.30, pe timpul executarii unei misiuni specifice, politistii de frontiera au observat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, in apropierea granitei, pe teritoriul Romaniei, doua persoane care transportau mai multe colete voluminoase. Persoanele in cauza au fost somate verbal de politistii de frontiera, insa acestea au ignorat avertismentul si au incercat sa fuga, profitand de intuneric si terenul impadurit. Politistii de frontiera au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, fiind trase doua focuri de arma in plan vertical, reusindu-se astfel retinerea celor doi cetateni romani, Constantin H, in varsta de 41 ani, domiciliat in Botosani si Romica T., in varsta de 50 ani, domiciliat in Darabani.

In zona respectiva s-au descoperit 4 colete ce contineau 2.000 pachete de tigari marca Monte Carlo, cu timbru R. Ucraina, in valoare de 18.000 lei, care au fost retinute in vederea confiscarii, precum si o barca pneumatica, folosita la transportul tigarilor peste raul Prut.

Politistii de frontiera au intocmit persoanelor in cauza acte premergatoare sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere ilegala a frontierei de stat, contrabanda si evaziune fiscala, acte ce urmeaza sa fie inaintate Parchetului.

In aceasta dimineata a avut loc o intrevedere cu granicerii ucraineni in vederea cercetarii in comun a evenimentului de frontiera si depistarii tuturor persoanelor implicate pentru luarea masurilor legale ce se impun.

Stire a Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Botosani

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe