Politistii de frontiera vasluieni au depistat doi
tineri din comuna Stanilesti care transportau cu caruta tigari de
contrabanda cu timbru de Republica Moldova.
Transportul tigarilor de la malul Prutului pana la domiciliul
suspectilor a fost monitorizat permanent cu aparatura de
termoviziune.
In urma a patru perchezitii domiciliare s-au gasit 15 baxuri care
contineau 7.500 pachete de tigari (150.000 de tigarete) Focus, in
valoare totala de aproximativ 8.000 euro.
Cele doua persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de
zile.
In noaptea de 5/6 decembrie a.c., politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Husi care executau serviciul cu noua aparatura de supraveghere in zona localitatii Poganesti, comuna Stanilesti, au observat doua persoane care se deplasau cu o caruta de la malul raului Prut catre localitate.
Atelajul (in care au fost observate mai multe colete suspecte) era condus in viteza pe langa liziera padurii si canale. Fara sa stie ca sunt monitorizate permanent de politistii de frontiera, cele doua persoane au oprit in curtea unei case din localitatea Poganesti unde au inceput sa descarce o parte din colete. Dupa cateva ore, cei doi au iesit din curtea locuintei si au fost repede identificati de politistii de frontiera: Gelu Ionut M. Si Sergiu Andrei H., ambii in varsta de 22 ani, din localitatea Poganesti.
Zona a fost supravegheata permanent iar in primele ore ale diminetii zilei de luni, 6 decembrie, pe baza mandatelor de perchezitie emise de Parchetul de pe langa Judecatoria Husi, politistii de frontiera au descins la patru locatii din satul Poganesti.
In curtea unde era oprita caruta s-au descoperit 10 baxuri cu tigari Focus cu timbru de Republica Moldova: 5 in atelaj si 5 in apropierea acestuia. Alte 5 baxuri au fost gasite aruncate in curtea vecina. De asemenea, la domiciliul lui Constantin P., tot din Poganesti, s-au descoperit 2.100 lei, 800 euro si 15 lei moldovenesti, suspecti a proveni din activitatea infractionala, fapt pentru care sumele de bani au fost ridicate in vederea continuarii verificarilor.
In urma cercetarilor, Gelu Ionut M. si Sergiu Andrei H. au declarat ca au primit cele 7.500 de pachete de tigari (150.000 de tigarete) de la un cetatean moldovean care le transportase pe malul romanesc al raului cu o barca de cauciuc.
Politistii de frontiera au intocmit pe numele celor doi dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda (fapta prevazuta si pedepsita de art. 270, alin. 1 din Legea 86/2006, raportat la art. 274 din acelasi act normativ) si detinere in afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, supuse marcarii, peste limita a 10.000 de tigarete (fapta prevazuta si pedepsita de art. 296, alin. 1, lit. l, din Legea nr. 571/2003, raportat la art. 33 din Codul penal).
Ieri, cele doua persoane au fost retinute de Parchetul de pe langa Judecatoria Husi iar instanta huseana a emis pe numele lor mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Se continua cercetarile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate si stabilirea tuturor conditiilor care au dus la comiterea faptei.