Politistii de frontiera botosaneni au depistat si retinut trei persoane, cetateni romani, care trimiteau tigari de contrabanda prin posta. Coletele postale ajungeau la diverse persoane din Bucuresti, iar cei trei s-au ales cu dosare penale pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.
In ultimele doua luni, politistii de frontiera de la S.P.F. Darabani, judetul Botosani, au documentat activitatea infractionala a doua persoane care colectau cantitati mari de tigari de pe raza localitatilor adiacente orasului Darabani, pe care le trimiteau ulterior, prin colet postal, catre persoane din Bucuresti si Brasov, in vederea comercializarii.
In baza ordonantei de retinere a corespondentei emise de prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Darabani, politistii de frontiera au interceptat doua colete depuse de Andreea A., in varsta de 23 ani si Gelu A., in varsta de 29 ani, la oficiul postal Darabani. Cele doua colete contineau 1060 pachete de tigari, de provenienta R. Moldova.
In urma verificarilor, politistii de frontiera au constatat ca cei doi au mai facut, in perioada iulie-august 2010, inca 11 expedieri de acest gen catre aceleasi destinatii.
Extinzand cercetarile, politistii de frontiera l-au identificat si pe Sorin A., in varsta de 31 ani, care a depus ieri dimineata, la oficiul postal Paltinis, un colet cu destinatia Bucuresti, suspect ca ar contine tigari. In baza ordonantei de retinere a corespondentei emise de prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Darabani, politistii de frontiera au interceptat coletul, constatand ca acesta contine 500 pachete de tigari timbrate R. Moldova, in valoare de 4.862 lei. In urma verificarilor s-a constatat ca Sorin A. a mai facut, in perioada aprilie-august 2010, inca 6 expedieri de acest gen catre aceleasi destinatii.
Ca urmare a constatarilor facute, politistii de frontiera au perchezitionat locuintele apartinand lui Gelu A. si Andreea A., fiind ridicate, in vederea continuarii cercetarilor, inca 343 pachete de tigari, timbrate R. Moldova. Intreaga cantitate de tigari descoperita ieri, respectiv 38.060 tigarete, in valoare de 17.913 lei a fost confiscata de politistii de frontiera.
Cercetarile sunt continuate sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Darabani, iar pe numele celor trei cetateni romani au fost intocmite actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de colectare, detinere, producere, transportul, preluare, depozitare, predare, desfacere si vanzare a bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia si detinere in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator, peste limita a 10.000 de tigarete.